Sindicaliştii din penitenciarele brăilene participă la mitingul de la Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindicaliştii din penitenciarele brăilene participă la mitingul de la Bucureşti

La proteste sunt aşteptaţi aproximativ 1.000 de salariaţi din sistemul penitenciar, ce sunt nemulţumiţi de lipsa de implicare a conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) în rezolvarea problemelor din sistem. Preşedintele Sindicatului din cadrul Penitenciarului Brăila, agent şef principal Marin Răileanu, spune că sindicaliştii sunt hotărâţi să meargă până la capăt cu protestele şi că nu vor pleca din faţa MJLC fără rezultate pozitive.

Sindicatele din penitenciare, reprezentând 11.000 de membri din cei 12.300 de salariaţi, şi-au arătat nemulţumirile încă de luna trecută, după ce au notificat MJLC şi ANP cu privire la declanşarea conflictului de muncă. Prima acţiune de protest a avut loc în ziua de 30 iunie, când personalul din penitenciare a purtat banderole. Pe data de 30 iulie sindicaliştii vor declara greva de avertisment, după care - dacă nu se întrevăd soluţii concrete - salariaţii din penitenciare vor declanşa greva generală. Potrivit unui comunicat al Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), "Reacţia ANP şi MJLC la invitaţia publică de a dialoga a fost una agresivă şi neprofesionistă. Ambele instituţii au respins orice încercare de dialog pe tema revendicărilor, încercând să dezinformeze opinia publică. Acordul Colectiv a fost încălcat a doua zi după semnarea prelungirii valabilităţii acestuia, iar SNLP şi FSANP au fost excluse de la dezbaterile privind principiile reorganizării sistemului penitenciar", se arată în document.

Printre revendicările sindicaliştilor se numără suplimentarea bugetulului ANP cu suma necesară asigurării funcţionării sistemului penitenciar şi finanţarea unui program de investiţii în infrastructură şi logistică, demiterea lui Radu Ragea, subsecretar de stat în MJLC - coordonatorul activităţii sistemului penitenciar - şi a întregii conduceri a ANP şi desfiinţarea serviciului secret, având în vedere acţiunile de intimidare a liderilor de sindicat prin intermediul Direcţiei de Prevenire a Criminalităţii şi Terorismului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro