SOCIAL: Boc: Am cerut suplimentarea cu peste opt milioane de euro a fondurilor europene pentru Cluj-Napoca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Boc: Am cerut suplimentarea cu peste opt milioane de euro a fondurilor europene pentru Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc a solicitat sprijin reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti pentru suplimentarea cu 10 la sută a fondurilor europene alocate municipiului Cluj-Napoca pentru finalizarea unor proiecte, adică peste opt milioane de euro, spunând că decizia va aparţine Guvernului.

Emil Boc a declarat, miercuri, la Primăria Cluj-Napoca, la finalul unei întâlniri cu şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, că a făcut un inventar al proiectelor europene pe care le are oraşul şi a constatat că gradul de contractare este de peste 115 la sută.

"Îi mulţumesc doamnei Filote pentru că a venit la Cluj, a venit să vadă ce înseamnă absorbţia fondurilor europene, a venit să asculte vocea noastră şi sperăm ca problemele discutate să poată fi rezolvate în viitor. Am făcut un inventar al proiectelor europene pe care municipiul le are şi stăm bine, avem un grad de contractare de peste 115 la sută. Avem proiecte de peste 82 de milioane de euro, cât era suma alocată. Am subliniat necesitatea suplimentării cu 10 la sută a fondurilor, adică peste opt milioane de euro, astfel încât şi drumul spre Lomb şi drumul din Făget să poată fi finanţate din fonduri europene, acestea făcând legătura cu Centrul de Industrii Creative şi Centrul de Dezvoltare al Afacerilor", a spus Boc.

Potrivit acestuia, o decizie de suplimentare a sumelor trebuie luată de Guvern, banii provenind din fondurile europene necheltuite pe alte proiecte şi programe din ţară, şi pot fi redirecţionaţi spre alte proiecte care pot fi implementate până la 31 decembrie 2015.

"CE poate avea un rol de recomandare privind cheltuirea eficientă a banului public european, dar decizia aparţine Guvernului", a subliniat Emil Boc.

La rândul său, Angela Filote a spus că speră ca experienţa Clujului în materie de absorbţie a fondurilor europene să reprezinte "o sursă de inspiraţie şi pentru alte zone din România".

"România are diverse trepte mentale de aderare la UE, au fost zone care au aderat mental înainte de 2007 şi zone care sunt puţin în logica de pre-aderare. Clujul este printre campionii aderării la UE, pentru că există multe valori europene care trăiesc zi de zi şi le putem vedea la muncă. Spiritul antreprenorial este foarte puternic aici, energiile regiunii se folosesc constructiv şi nu în alt fel (...). Clujul stă bine la rata absorbţiei", a afirmat Filote.

Întrebată dacă este posibilă suplimentarea fondurilor europene pentru Cluj-Napoca, Filote a spus că acest lucru este "dezirabil".

"Acest lucru nu depinde numai de noi, am luat notă de aceste probleme şi vom încerca să vedem care este răspunsul optim. Totul trece prin autorităţile româneşti, România este stat membru, decizia nu este numai a CE, ci trebuie discutat în ce măsură acest lucru este posibil. Dar, sigur că acest lucru este dezirabil", a subliniat Angela Filote.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro