SOCIAL: Boc: Până la sfârşitul anului trebuie adoptată legislaţia pe pachetul minimal de servicii medicale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Boc: Până la sfârşitul anului trebuie adoptată legislaţia pe pachetul minimal de servicii medicale

Emil Boc a afirmat miercuri, în contextul prezentării sumelor alocate sănătăţii la rectificare, că următorii paşi care trebuie făcuţi sunt adoptarea în septembrie, de Parlament, a coplăţii, şi elaborarea, până la sfârşitul anului a legislaţiei care să vizeze pachetul minimal de servicii medicale.

"În privinţa sănătăţii, am alocat 300 de milioane de lei direct prin rectificare - 150 de milioane de lei sunt în fondul şi care vor fi imediat alocate Ministerului Sănătăţii şi CNAS după ce se fac primii paşi stabiliţi pe linia reformei - şi aici e vorba de următorii paşi stabiliţi pe linia reformei. Este vorba de următorii paşi care trebuie făcuţi imediat. Pe de o parte, taxa clawback şi impunerea sistemului de generice în sistem, iar, pe de altă parte, adoptarea în septembrie, de Parlament, a coplăţii, la care se adaugă elaborarea, până la sfârşitul anului a legislaţiei care să vizeze pachetul minimal de servicii medicale, care trebuie aprobat până la sfârşitul lunii martie 2012", a explicat premierul, după şedinţa de guvern de miercuri.

"Deci, 150 de milioane care vor fi imediat aplicaţi, pe măsură ce se încep paşii de reformă pentru a putea menţione sub control cheltuielile cu medicamentele din România şi, de asemenea, au acordate credite de angajament de 1.682 de milioane de lei pentru ceea ce înseamnă programele şi cheltuielile pe care MS şi CNAS le au", a mai menţionat premierul.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu a precizat că arieratele din Sănătate trebuie plătite, dar trebuie luate măsuri ca ele să nu mai reapară. "Vom da acei bani pe măsură ce se vor înregistra progrese pentru ca acele arierate să nu mai apară. Nu e corect să rezolvăm problema arieratelor luând bani de la investiţii", a susţinut el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro