SOCIAL: Contestaţia DNA în cazul Rarinca, judecată de acelaşi complet, CAB a respins o cerere de recuzare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Contestaţia DNA în cazul Rarinca, judecată de acelaşi complet, CAB a respins o cerere de recuzare

Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, cererea de recuzare formulată de Mariana Rarinca împotriva celor doi magistraţi din completul care analizează contestaţia în anulare a DNA în cazul deciziei de achitare a acesteia, care a fost acuzată de procurori că a şantajat-o pe preşedinta ICCJ.

Completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie luni contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie prin care solicită anularea deciziei de achitare a Marianei Rarinca, în dosarul în care a fost acuzată de şantajarea preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ), Livia Stanciu.

La începutul şedinţei de judecată, Mariana Rarinca a formulat o cerere de recuzare a judecătorului Dorel Matei şi a colegului său de complet. Rarinca a arătat în cererea ei că preşedintele de complet este lipsit de imparţialitate şi că cel de-al doilea judecător nu a fost distribuit aleatoriu, aşa cum prevede regulamentul de organizare internă a instanţei.

Un alt complet de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat cererea Marianei Rarinca, solicitarea fiind în final respinsă, astfel că dosarul este judecat în continuare de acelaşi complet. După reluarea discuţiilor din dosar, instanţa a audiat-o pe Mariana Rarinca.

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, este prezentă la termenul de luni, pentru a da declaraţii în acest dosar. Livia Stanciu nu a făcut nicio declaraţie când a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti.

În 28 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis că este admisibilă în principiu contestaţia în anulare făcută de procurorii DNA în cazul deciziei de achitare a Marianei Rarinca, acuzată de şantajarea Liviei Stanciu.

Judecătoarea Livia Stanciu a susţinut, în iunie anul trecut, că a fost şantajată de Mariana Rarinca, care i-ar fi cerut 20.000 de euro, pentru a nu divulga presei date presupus compromiţătoare despre preşedintele ICCJ şi familia acesteia.

Rarinca a fost arestată preventiv în perioada 10 iunie - 18 decembrie 2014 şi trimisă în judecată în 1 iulie 2014. Ea a fost achitată, pe 21 mai, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă. La judecarea în fond a dosarului, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut anularea deciziei de achitare, procurorii motivând că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul de judecată, a fost în incompatibilitate.

Judecătoarea Risantea Găgescu şi Damian Dolache au fost în completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a decis definitiv, pe 21 mai, achitarea Marianei Rarinca. Judecătoarea Risantea Găgescu a candidat anul trecut pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a fost respinsă de o comisie din care făcea parte şi şefa ICCJ, Livia Stanciu. În cadrul interviului, cele două judecătoare ar fi avut un schimb dur de opinii juridice, după ce Risantea Găgescu ar fi afirmat că nu se oboseşte să facă cercetare judecătorească şi să administreze probe şi mai bine achită un inculpat dacă nu este sută la sută sigură de vinovăţia lui.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro