SOCIAL: MAE: Trei cetăţeni români evacuaţi din Yemen au sosit joi în România | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: MAE: Trei cetăţeni români evacuaţi din Yemen au sosit joi în România

Ministerul de Externe informează că, în cursul zilei de joi, trei cetăţeni români au sosit în România din Yemen, numărul persoanelor evacuate şi repatriate din această ţară cu sprijinul MAE fiind, până în prezent, de 25 de cetăţeni români şi trei membri de familie.

"Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 9 aprilie 2015, trei cetăţeni români au sosit în România din Yemen via Djibouti. Aceştia au fost evacuaţi din Yemen la datele de 6 şi 7 aprilie 2015, cu sprijinul Ambasadei României la Abu Dhabi. MAE, prin intermediul Ambasadei României la Abu Dhabi, a menţinut legătura permanentă atât cu autorităţile din zonă, cât şi cu cei trei cetăţeni români şi a monitorizat întreaga deplasare a acestora pe traseul Yemen-Djibouti-România", se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Potrivit sursei citate, doi dintre aceşti trei cetăţeni români au fost asistaţi şi de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie - biroul România şi biroul Djibouti (OIM) atât la sosirea în Djibouti, cât şi pentru îndeplinirea formalităţilor de îmbarcare pe o aeronavă cu destinaţia România. Cel de-al treilea cetăţean român a beneficiat şi de sprijinul companiei angajatoare în cadrul demersurilor de repatriere.

MAE menţioneaza că, până în prezent, numărul persoanelor evacuate şi repatriate din Yemen cu sprijinul MAE este de 25 de cetăţeni români şi trei membri de familie.

"MAE continuă eforturile de evacuare în siguranţă a cetăţenilor români aflaţi în Yemen şi rămâne în legătură permanentă atât cu aceştia, cât şi cu toate autorităţile competente din regiune", se mai arată în comunicat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro