SOCIAL: Ministrul Mediului: Vom da în judecată Volkswagen pentru recuperarea prejudiciului de peste 30 milioane euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Ministrul Mediului: Vom da în judecată Volkswagen pentru recuperarea prejudiciului de peste 30 milioane euro

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că statul va trebui să dea în judecată Volkswagen pentru recuperarea prejudiciului, creat prin vânzarea a peste 105.000 de maşini ce ar avea emisii mai mari decât cele declarate, care se ridică la peste 30 de milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului, Administraţia Fondului pentru Mediu a calculat prejudiciul cauzat statului român prin vânzarea aici a 105.303 autovehicule ale căror emisii poluante ar fi fost subevaluate, prin montarea unor dispozitive de manipulare a emisiilor.

Estimarea a fost făcută în absenţa informaţiilor oficiale de la compania germană, considerându-se că maşinile vândute ca Euro 5 erau de fapt Euro 4.

Astfel, prejudiciul cauzat prin plata unui timbru de mediu mai mic, ca pentru norma de poluare Euro 5, se ridică la 123.616.827 de lei, echivalentul a peste 30 de milioane de euro.

Dacă, în urma furnizării datelor oficiale de către companie, se constată că sunt maşini care se încadrează în norma de poluare Euro 3, atunci prejudiciul va creşte.

Compania Volkswagen şi autoritatea de omologare din Germania sunt singurele care pot furniza datele privind emisiile reale ale maşinilor unde s-a intervenit cu softuri pentru subevaluarea emisiilor, au mai arătat reprezentanţii ministerului.

După comunicare şi stabilirea prejudiciului, statul român va trebui să acţioneze în instanţă firma pentru recuperarea sumelor pierdute prin plata unui timbru de mediu necorespunzător, a spus ministrul Graţiela Gavrilescu.

"Să sperăm că nu sunt maşini sub Euro 4", a mai spus aceasta.

Gavrilescu a atras totodată atenţia că proprietarii celor peste 105.000 maşini din România dintre cele cu emisiile subevaluate nu au de ce să plătească nicio diferenţă la timbrul de mediu, întrucât ei au fost de bună-credinţă şi nu au nicio vină.

Este aşteptat în continuare planul de măsuri al companiei Volkswagen privind aceste autovehicule.

Maşinile Volkswagen cu probleme care au fost vândute în România ar putea fi rechemate în service în perioada următoare, susţin surse din domeniul auto.

La sfârşitul lunii septembrie, Registrul Auto Român (RAR) a anunţat că verifică dacă pe maşinile pentru care a acordat constructorilor certificate de omologare privind emisiile poluante există dispozitive de manipulare a emisiilor şi a cerut reprezentanţei Volkswagen în România o listă cu tipurile de vehicule pentru care s-au folosit astfel de dispozitive.

"Conducerea Registrului Auto Român a contactat conducerea reprezentanţei grupului Volkswagen în România şi a cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor care aparţin Grupului Volkswagen, pentru care s-au folosit astfel de dispozitive sau tehnici, precum şi actualizarea listei tipurilor de vehicule, pe măsură ce aceste informaţii vor fi comunicate de către constructor/autoritatea de omologare responsabilă", arăta RAR într-un comunicat.

Potrivit acestuia, pentru certificatele de omologare acordate de RAR referitoare la emisiile poluante, Registrul Auto Român a contactat titularii acestor certificate şi a lansat o acţiune de verificare, referitoare la probabilitatea existenţei pe vehiculele fabricate până acum a unor dispozitive de manipulare a emisiilor poluante.

"Acţiunile RAR se vor adresa exclusiv constructorilor de autovehicule sau reprezentanţilor autorizaţi ai acestora, nicidecum persoanelor fizice (...) Menţionăm că RAR nu a acordat niciun certificat de conformitate pentru niciun autovehicul echipat cu motor diesel", informa instituţia.

Măsurile au fost luate în urma solicitării Comisiei Europene referitoare la efectuarea unor verificări de către toate statele membre cu privire la probabilitatea folosirii dispozitivelor de manipulare a emisiilor poluante, de către producătorii ce comercializează în Europa autovehicule omologate de tip.

Scandalul emisiilor poluante a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

Guvernul de la Berlin a cerut constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite. Oficiali din Germania şi Franţa au cerut la rândul lor ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto.

Grupul auto Volkswagen a anunţat că 8 milioane de vehicule diesel înmatriculate în Uniunea Europeană au softuri pentru inducerea în eroare a testelor de emisii, conform unei scrisori trimise Parlamentului german.

Volkswagen intenţionează să aloce 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, în condiţiile în care scandalul declanşat în SUA se extinde.

Grupul va rechema până la 11 milioane de vehicule diesel implicate în scandalul emisiilor, pentru a se asigura că motoarele acestora respectă standardele referitoare la nivelul noxelor.

Între timp, scandalul se extinde şi la alte mărci ale grupului VW. Aproximativ 1,2 milioane de vehicule Skoda echipate cu motoare pe motorină, din întreaga lume, au dispozitive de manipulare a emisiilor, ca şi 2,1 milioane de automobile Audi şi 700.000 de automobile Seat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro