SOCIAL: Un executor judecătoresc a venit la Ministerul Sănătăţii, care este somat să plătească daunele stabilite în dosarul "Maternitatea Giuleşti" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Un executor judecătoresc a venit la Ministerul Sănătăţii, care este somat să plătească daunele stabilite în dosarul "Maternitatea Giuleşti"

Un executor judecătoresc a venit, marţi, la Ministerul Sănătăţii, care a fost somat să plătească peste patru milioane de euro, suma stabilită ca daune în dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, din 2010, în urma căruia şase bebeluşi au murit şi alţi cinci au fost răniţi.

Executorul a spus că din 6 iunie s-a solicitat Ministerului Sănătăţii să trimită o listă cu bunurile ce pot fi executate, însă nu s-a primit un răspuns.

Ministerul Sănătăţii a primit o somaţie de executare silită pentru întreaga sumă de peste patru milioane de euro care trebuie plătită ca daune în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, instituţiei îi revenea să plătească a douăsprezecea parte din suma de aproximativ patru milioane de euro, pe care instanţa a stabilit-o cu titlu de despăgubiri pentru familiile bebeluşilor care au murit sau au fost răniţi în incendiu.

Executorii somează însă Ministerul Sănătăţii să plătească întreaga sumă, pe baza unei alte decizii, pe care instituţia vrea să o conteste.

"Vrem să plătim partea care ne revine şi nu ne opunem ca oamenii să îşi primească drepturile. Dar este imposibil să plătim noi întreaga sumă", a spus Oana Grigore.

Curtea de Apel Bucureşti a dat, pe 2 aprilie, sentinţa definitivă în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro