Soluție tehnică ”proastă” la asfaltarea Podului de la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Soluție tehnică ”proastă” la asfaltarea Podului de la Brăila

• afirmația îi aparține ministrului Grindeanu care a recunoscut public și că proiectul tehnic pentru care s-au încasat deja banii este greșit • nicio vorbă însă despre autorii acestui proiect nefericit • cert este că se așteaptă o nouă propunere tehnică iar autoritățile române nu vor semna recepția și nu vor returna garanțiile până nu va fi totul în regulă

 

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat miercurea trecută pentru presa centrală că soluția tehnică utilizată la asfaltarea podului peste Dunăre de la Brăila a fost considerată drept „proastă” de către specialiștii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aceștia sunt în proces de evaluare a unei noi propuneri oferite de firma responsabilă cu lucrările.

„În acest moment nu am semnat recepția, îmi este clar mie ca nespecialist în drumuri… Deci nu s-a plătit garanția și nu s-au eliberat garanțiile, nefiind semnate recepțiile, că soluția tehnică din proiect pe care au implementat-o cei de la acea companie nu este una bună pentru că de vreo trei ori s-a dat jos asfaltul, s-a aplicat aceeași soluție și există în continuare aceleași probleme, deci este clar că este o soluție tehnică proastă. Proiectul pe această bucată legat de asfalt și modul în care se face priza între asfalt și tablier nu este corectă,” a afirmat ministrul Sorin Grindeanu în timpul unei vizite de lucru la șantierul Autostrăzii A7 Buzău-Focșani.

Grindeanu a anunțat de asemenea că firma responsabilă cu lucrările la Podul de la Brăila a prezentat o altă propunere care urmează să fie analizată și implementată ulterior.

„Au venit și au propus săptămâna trecută o nouă soluție tehnică cei de la Webuild, care spun ei că odată aplicată această nouă soluție tehnică pe acest subiect va fi una care nu va mai oferi acest disconfort. Părerea mea este că a fost proiect greșit și soluția aleasă nu e una bună, dovadă ce se întâmplă. Acolo au venit unii care au și primit bani să facă un proiect care iată că s-a dovedit cel puțin pe această bucată că nu este bun. Urmează ca specialiștii CNAIR să analizeze noua propunere tehnică, și după ce este acceptată va fi pusă rapid în practică”, a mai adăugat ministrul Transporturilor. Pe de altă parte, Grindeanu nu a precizat ce firmă a propus proiectul găunos pentru care a și încasat banii și despre ce sumă este vorba.

Circulația pe Podul suspendat peste Dunăre a fost deviată începând de marți, 6 august, pe banda 1 de rulare pentru ambele sensuri, în vederea efectuării lucrărilor de reasfaltare. Podul a intrat din nou în reparații, de data aceasta pe banda 2 de circulație, după ce luna trecută banda 1 a fost decopertată și a fost turnat un nou strat de asfalt. Între timp, au apărut probleme și pe banda 2, unde asfaltul prezintă valuri. Podul de la Brăila, cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, iar la scurt timp după inaugurare au apărut primele probleme legate de asfalt, care s-a „vălurit”.

Deși circulația pe pod a fost deschisă pe 6 iulie 2023, lucrarea nu a fost încă recepționată de autoritățile române și, conform ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu va fi recepționată până când constructorul nu remediază toate problemele.

Un reprezentant al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că tasarea apărută la rampa de acces pe Podul peste Dunăre nu afectează stabilitatea podului, dar creează disconfort în ceea ce privește circulația pe pod din cauza denivelărilor apărute. Acest lucru poate conduce la costuri suplimentare în perioada de întreținere a podului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro