Sosirea trupelor americane în România întârzie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sosirea trupelor americane în România întârzie

Vremea potrivnică şi nepotrivirea căii ferate din ţara noastră cu cea din Occident au întârziat sosirea trupelor americane la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Garniturile încărcate cu tancuri şi alte echipamente militare, care ar fi trebuit deja să fie în Constanţa, vor ajunge în baza militară abia marți.

 

Diferența dintre infrastructura din Occident şi cea din ţara noastră întârzie sosirea trupelor americane în baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Mai exact,  șinele din Europa de Est, inclusiv din România, sunt mai înguste decât cele din Occident, drept urmare, tancurile, care sunt mai late decât platforma, nu încap în tuneluri.

Au intrat prin vama Curtici, dar nu au putut merge pe traseul standard, aşa că au ocolit pe la Câmpia Turzii, potrivit Digi24.

În plus, toate trenurile militare, pe timp de pace, dau prioritate trenurilor civile.

Un alt motiv de întârziere - convoiul era mai lung şi nu putea fi susţinut de o locomotivă românească, aşa că a fost împărţit în mai multe transporturi mai mici, ca să poată fi trase. Iar operațiunea a luat timp.

Oficiali din Ministerul Apărării au declarat că din cauza „condițiilor de trafic și a stării vremii", trenurile vor ajunge la baza de la Mihail Kogălniceanu abia marți.

În jur de 500 de militari din Forțele terestre ale SUA dislocate în Europa au plecat la 6 februarie, împreună cu tehnica militară, din Polonia către baza aeriană „Mihail Kogalniceanu”.

Citiți și: Exclusiv. Drumul militarilor americani din Polonia spre România

Militarii fac parte din Batalionul 1 „Fighting Eagles” și aduc cu ei tancuri M1 Abrams, vehicule de luptă M2 Bradley și mortiere Paladin. Vor sta în România nouă luni, timp în care se vor antrena alături de militarii români.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro