• programat inițial pentru sâmbătă, 17 mai, dar amânat duminică, din cauza vremii nefavorabile, mitingul aerian ”Ianca Airshow” a fost o încântare pentru sutele de spectatori prezenți
Vremea rea le-a încurcat planurile organizatorilor, obligându-i să amâne pentru duminică, 18 mai, mitingul aerian ”Ianca Airshow” care fusese programat inițial pentru sâmbătă, 17 mai, în fostul Aerodrom Militar aflat acum în administrarea Aeroclubului României. Dar, așa cum, după ploaia și frigul de sâmbătă, primăvara a revenit în forță duminică, cu soare și temperaturi numai bune de ieșit din casă, așii în pilotaj care au evoluat pe cerul Iancăi au făcut să merite din plin prezența la acest spectacol aviatic, pentru sutele de spectatori care s-au deplasat până acolo. Ca de fiecare dată, cei cinci membri ai formației de acrobație aeriană ”Șoimii României”, sau ”The Hawks of Romania”, așa cum s-au făcut cunoscuți la numeroasele concursuri sau demonstrații din străinătate, și-au respectat blazonul și i-au ținut cu sufletul la gură pe cei din public, cu evoluții, în formație sau solo, perfect sincronizate și pline de adrenalină. Lupinguri amețitoare, ranversări, pendulări, toate perfect executate, la viteze fulgerătoare sau temperate până la limita portanței, făcând față unor forțe G năucitoare pentru persoanele neantrenate, cei cinci piloți din componența ”Șoimilor României” au smuls ropote de aplauze binemeritate de la cei care îi priveau de la sol. Vopsite în culorile naționale - roșu, galben și albastru -, avioanele de înaltă acrobație Extra 330, fabricate în Germania, cu motoare de 360 CP, dau tot ce pot mai bun cu acești ași la manșă. Este vorba despre George Rotaru, capul formației și director al Aeroclubului României; Laszlo Terencz, aripă dreapta; Valentin Caval, aripă stânga; Teodor Munteanu, coadă, și mezina formației, Andreea Bănesaru, aripă dreapta, capabilă de evoluții solo care îi fac invidioși și pe piloții cu zeci de ani vechime.
Și ”The Pelicans” (”Pelicanii”), cealaltă formație reprezentativă a Aeroclubului României i-au încântat pe spectatori cu zboruri în formație, perfect sincronizate. De la ”The Pelicans” au evoluat, duminică, la Ianca, Mădălin Gîrbea, cap formație, și Mircea Olteanu. Aceștia pilotează avioane ultraușoare CP Savannah, ale căror componente produse în Italia sunt asamblate la Aeroclubul României. Sunt avioane cu doar 100 CP destinate mai mult cursurilor de aviație, dar, cu piloți experimentați și talentați la manșă, pot face spectacol pe cer, fapt dovedit cu prisosință în timpul mitingului aerian de duminică.
O eleganță și grație deosebită a avut evoluția planorului de înaltă acrobație MZM Fox, pilotat de Mihnea Istrate, comandantul Aeroclubului Teritorial București.
Un moment deosebit le-a aparținut și câtorva membri ai formației de parașutism The Blue Wings, care și-au demonstrat abilitatea de a ateriza la punct fix chiar și în condiții atmosferice cu vânt destul de pronunțat. Tricolorul uriaș pe care l-au coborât de la înălțimi a provocat emoție în rândul spectatorilor, mai ales în contextul zilei de alegeri cu o miză electorală atât de importantă pentru țară!
Spectacolul aerian a durat circa două ore. Dacă sâmbătă n-ar fi plouat și n-ar fi trebuit amânat cu o zi mitingul aviatic, ar fi evoluat și câteva aeronave militare, însă duminică acestea n-au putut ajunge la Ianca. Chiar și așa, a fost un eveniment foarte reușit. Un mic neajuns a fost reprezentat de faptul că, din cauza ploii, terenul destinat inițial pentru spectatori și pentru parcarea mașinilor nu a mai putut fi utilizat, astfel că toată lumea a trebuit să stea pe cealaltă parte a pistei, având soarele în față, iar asta a făcut ca evoluția avioanelor să fie mai dificil de privit. Cine a avut inspirația să vină dotat cu ochelari de soare a trecut mai ușor peste acest impediment...
Schimbare spectaculoasă a vechiului aerodrom
După cum v-am mai informat, fostul aerodrom militar de la Ianca a fost preluat, în 2023, de Aeroclubul României. Anul trecut, Aeroclubul Teritorial Ianca și-a început oficial activitatea, reabilitând o porțiune din vechea pistă lăsată abandonată ani de zile. De asemenea, a fost demarată reabilitarea unuia dintre cele două hangare a aerodromului, și acela aflat într-un stadiu avansat de degradare. Anul trecut a fost organizat primul miting aerian la Ianca, tot în luna mai.
Între timp, s-a finalizat atât reabilitarea pistei cât și a hangarului intrat în lucru în urmă cu un an. Despre acesta se spune că, în prezent, arată chiar mai bine decât arăta când era nou... Totodată, Aeroclubul Teritorial Ianca și-a început efectiv activitatea de instruire a unei noi generații de piloți de avioane ultraușoare și de parașutiști. În dotarea aeroclubului au intrat două avioane Savannah pe care în prezent se instruiesc 28 de cursanți cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani. Cursurile sunt gratuite. Tot la Ianca iau lecții de parașutism 10 tineri cu vârste cuprinse, de asemenea, între 16 și 23 de ani.