• după un an agricol foarte greu, cu culturi compromise aproape total de secetă și de temperaturile care au trecut, săptămâni la rând, de 50 grade Celsius în câmp, fermierii brăileni au primit o adevărată gură de oxigen de la ploile consistente din ultima perioadă • cu un aport semnificativ de umiditate, acestea ajută foarte mult la înființarea în condiții optime a culturilor pentru următorul an agricol • din cauza recoltelor foarte mici de anul acesta, mulți fermieri brăileni nu mai pot plăti valoarea integrală a arendei și sunt amenințați cu procese de arendatorii de la care au luat terenuri
Ploile generoase din ultima perioadă sunt mană cerească pentru agricultorii brăileni. Este prima dată, după mulți ani, când se pot face arăturile de toamnă fără teama că se vor rupe plugurile în pământul tare precum cremenele. Devenise deja o obișnuință ca arăturile și semănăturile să se facă cu cheltuieli exagerat de mari generate de forțarea la limită a utilajelor, cu toate neajunsurile aferente: consum mai mare de combustibil, reparații costisitoare, întârzieri etc. Cumulat, precipitațiile de la sfârșitul lunii septembrie și din week-end-ul trecut au adus pe suprafețe întinse din județul Brăila circa 130 litri de apă pe metrul pătrat, cantitate suficientă cât să reducă semnificativ deficitul de umiditate din sol. Așa că, în prezent, fermierii pot intra în forță în campania de înființare a culturilor de grâu și orz. Pentru această toamnă, la nivelul județului Brăila se preconizează să se cultive grâu pe 65.780 hectare, iar orz pe 21.070 ha. Potrivit datelor primite de la Direcția Agricolă Brăila, la aceste culturi, arăturile și însămânțările sunt în plină desfășurare, în timp ce la rapiță s-au finalizat deja lucrările, pe o suprafață totală de 11.255 ha.
Înființarea mai ușoară a culturilor, într-un sol cu umiditate optimă și ușor de prelucrat, le dă fermierilor speranța într-un an agricol mai bun decât cel actual, aflat acum pe final. În fapt, anul agricol 2023 - 2024 se anunță a fi unul dintre cele mai slabe din ultimele decenii. Începând de la seceta din toamna trecută, care a provocat greutățile menționate mai sus la înființarea culturilor, iar mai apoi răsărirea deficitară a plantelor, și culminând cu canicula exagerată de astă vară, totul pare să fi fost împotriva fermierilor. Agricultori cu peste 50 de ani de experiență în domeniu ne-au mărturisit că n-au mai întâlnit situații în care, trei săptămâni la rând, să se înregistreze în câmp, la ora amiezei, temperaturi de peste 52 de grade Celsius...
Cel mai mult au avut de suferit culturile de porumb. Pe suprafețele neirigate, acestea au fost compromise total, dar chiar și unde s-a irigat - mai ales prin metoda picăturii la rădăcină - plantele au avut de suferit din cauza arșiței necruțătoare care a făcut ca inclusiv știuleții ce par, la prima vedere, bine dezvoltați să fie ”seci”, cu boabe rare, crescute neuniform.
”Loviți” din toate părțile
Acum, când se pregătesc să tragă linie și să facă bilanțul recoltelor, mulți fermieri brăileni constată că ies pe pierdere. Situația se anunță dificilă în special pentru aceia care au terenuri luate în arendă și care trebuie să dea cota parte arendatorilor. Florian Vizireanu, fermier din zona Scorțaru Vechi, se numără printre cei ce nu fac față la plata arendei. În condițiile în care pe câmpurile din Scorțaru n-au fost reabilitate sistemele de irigații, seceta a lovit în plin, iar Vizireanu spune că recolta la grâu a fost foarte slabă, porumbul cultivat pe 100 ha a fost compromis total, iar floarea soarelui, pe 150 ha, a fost compromisă în proporție de 60%. ”Dacă nu veneau ploile astea care ne permit să facem mai ușor arăturile și semănăturile de toamnă, probabil aș fi renunțat la contractele de arendă, deoarece chiar n-am mai fi putut face față cu cheltuielile. Suntem presați de arendatori să le achităm arenda prevăzută în contract. Unii sunt foarte vehemenți, ne amenință cu procese, cu executori judecătorești... Se comportă așa arendatorii de la oraș, care au stat toată vara la aer condiționat, iar acum își vor partea. Cei de la sat, care mai au o grădină, o suprafață cultivată cu ceva, sunt mult mai înțelegători, că au văzut pe propria experiență ce efecte a avut seceta. La ce recolte am obținut, chiar nu avem cum să achităm arenda la valoarea integrală. De fapt, este pevăzut și în contract că, în caz de calamitate naturală, nivelul arendei se modifică în raport cu paguba provocată. Cu mari eforturi, o să încercăm să plătim cam 50% din valoarea arendei”, ne-a declarat Florian Vizireanu. Acesta are terenuri luate în arendă de la circa 100 de proprietari, cărora acum trebuie să le achite cota parte prevăzută în contract, adică echivalentul în bani sau produse a 1.000 kilograme de grâu la hectar.
În ceea ce privește lipsa irigațiilor în zona unde își desfășoară activitatea, fermierul Florian Vizireanu ne-a informat că, împreună cu alți colegi din zonă, s-a implicat în înființarea unei Asociații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, ca să poată prelua câteva canale de irigații și stații de pompare de capacitate medie. Pentru ca acestea să fie puse în funcțiune trebuie însă ca factorii responsabili să reabiliteze principalele canale de irigații și stații de pompare, aflate în administrarea și proprietatea statului. Asta în condițiile în care vechiul sistem de irigații din zona Traian - Scorțaru Vechi - Tudor Vladimirescu - Silistraru se află într-o avansată stare de degradare. Investițiile promise de stat întârzie, însă, astfel că terenurile agricole din zona menționată continuă să fie complet expuse capriciilor vremii.
Pe lângă efectele secetei, agricultorii se plâng și de prețurile mici de achiziție a cerealelor. Ei spun că prețul cu care se cumpără grâul, de 0,9 - 1 leu per kilogram, îi avantajează doar pe samsari, nicidecum pe cei care trudesc pe câmp. Iar problema cu aceste prețuri de achiziție nu este de ieri, de azi, ci de ani de zile, fără să se găsească soluții pentru a se regla piața în așa fel încât să iasă în câștig cei care muncesc pentru obținerea recoltelor, nu cei care le tranzacționează...
Mii de fermieri brăileni așteaptă despăgubiri de la stat
Datele oficiale puse la dispoziție de Direcția Agricolă Brăila confirmă faptul că actualul an agricol a fost unul foarte dificil. Astfel, potrivit directorului Traian Cișmaș, producțiile la culturile de grâu, orz sau rapiță recoltate astă vară au fost cu până la 30 - 40% mai mici decât cele din sezonul agricol precedent. Situația se preconizează a fi și mai rea în ceea ce privește producțiile de porumb sau floarea soarelui, culturi a căror recoltare nu s-a încheiat încă.
Concret, în ceea ce privește grâul, în județul Brăila, de pe o suprafață totală de 61.380 ha s-a obținut o producție de 294.624 tone. La orz, de pe 23.690 ha s-au obținut 113.712 tone, rapiță, de pe 8.900 ha s-au recoltat în total 22.250 t, iar la mazăre boabe, de pe 2.890 ha s-au obținut 5.780 t.
Din cauza secetei, pe terenurile unde nu a existat posibilitatea irigațiilor, au fost afectate, în proporție de 50 până la 100%, 20.163 ha de grâu, 4.879 ha de orz și 4.844 ha de rapiță. În total, au fost afectați de efectele secetei 2.484 de fermieri brăileni. Aceștia ar putea primi o despăgubire din partea statului de circa 1.000 lei per hectar, conform unei ordonanțe guvernamentale aflată în prezent în dezbatere publică.