"Legislaţia română prevede că în administraţiile publice din localităţile cu 20% minorităţi etnice trebuie angajaţi funcţionari care cunosc limba minorităţii respective. Intervine o problemă la nivelul persoanelor. Când se dă un concurs, unii consideră această prevedere care cere o competenţă în plus ca fiind una discriminatorie, pe de altă nu sunt stimulaţi cei care cunosc limba să o înveţe. Şi mai e a treia problemă că cei care cunosc această limbă au o activitate în plus. Pentru a compensa această activitate şi pentru a se stimula învăţarea limbii am propus acest lucru. Ea nu contravine ideii de a depăşi pragul de 30% a compensărilor salariale, sporurilor, pentru că va fi unul din aceste sporuri. Este şi din punct de vedere bugetar o prevedere salutară pentru că altfel am avea nevoie de doi angajaţi, adică unul în plus care ştie limba. Dacă persoana respectivă primeşte cu 10% înseamnă o economie de 90% la bugetul de stat", a declarat în comisie iniţiatorul legii, deputatul UDMR Marton Arpad.