Legislaţia privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri a fost recent modificată de aşa natură încât, de câteva zile, nu mai există limită de vârstă la înfiinţarea unei astfel de întreprinderi. Astfel, se poate permite accesul la facilităţile acordate tuturor întreprinzătorilor debutanţi, indiferent de vârstă, care doresc să desfăşoare o activitate economică pentru prima dată prin intermediul unei microîntreprinderi de tip SRL-D.
Societatea cu Răspundere Limitată - Debutant este reglementată de OUG 6/2011 şi a fost realizată în vederea stimulării înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Un SRL-D poate fi înfiinţat de întreprinzător debutant - persoană fizică majoră care nu a mai fost acţionar sau administrator în cadrul altor firme (dacă a avut un PFA sau un ÎI, poate să-şi înfiinţeze un SRL-D). Un SRL-D poate să aibă până la 5 asociaţi, însă toţi trebuie să respecte condiţia de mai sus. În vederea sprijinirii tinerilor şi încurajarea acestora spre deschiderea unor noi afaceri, SRL-D-ul vine cu o serie de avantaje faţă de un SRL normal sau un PFA: înfiinţarea este gratuită (este nevoie totuşi de un timbru de 4 lei la Registrul Comerţului şi de capitalul social minim de 200 lei, ce se poate ulterior retrage); poate să aplice pentru obţinerea unui ajutor financiar nerambursabil de 10.000 de euro; beneficiază de garanţii acordate de Fondul National de Garantare a creditelor pentru IMM-uri, până la 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro; scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale (pensia, 20,8% din brut) datorate de angajatori pentru 4 angajaţi în limita salariului mediu brut pe economie din anul anterior.
Trebuie ştiut totuşi că statutul de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutand se pierde prin efectul legii la data de 31 decembrie a anului când se împlinesc 3 ani de la data înregistrării; la împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenţei unei obligaţii fiscale neîndeplinite; la momentul la care cifra de afaceri a atins echivalentul în lei a 500.000 de euro.