Stâlpul din mijlocul drumului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stâlpul din mijlocul drumului

Primăria are planuri mari cu intersecţia dintre Calea Galaţi şi Bdul Dorobanţilor: intenţionează să fluidizeze traficul, prin lărgirea carosabilului şi mutarea staţiilor de tramvai şi autobuz la câteva sute de metri mai departe, astfel încât şoferii să nu mai fie incomodaţi de mijloacele de transport în comun staţionate. Pe hârtie, proiectul arată şi frumos şi util. În practică, însă, firmele care îl pun în aplicare s-au lovit de o mare problemă. Ca să se poată lărgi B-dul Dorobanţilor, trebuie mutaţi stâlpii de electricitate cu câţiva metri, de o parte şi de alta. Mărindu-se distanţa între stâlpi, gradul de susţinere a firelor de electricitate scade şi există riscul ca acestea să se rupă şi să cadă peste maşini. Pentru a rezolva problema, proiectanţii au găsit o soluţie de compromis: să mute cei doi stâlpi principali şi să mai adauge un al treilea, la mijlocul distanţei dintre ei, pentru ca firele să nu mai facă "burtă". O soluţie cât se poate de viabilă, ce ar trebui apreciată, dacă n-ar avea marele defect că noul stâlp "pică" exact acolo pe unde ar trebui să circule maşinile. De altfel, nu mică le-a fost mirarea şoferilor care veneau dinspre Galaţi şi s-au trezit cu stâlpul de beton chiar în faţă, în momentul când s-au încadrat pentru a vira stânga, spre centru. Unii şi-au făcut cruce, cei mai mulţi au înjurat, iar alţii şi-au propus, probabil, să emigreze într-o ţară unde stâlpii de electricitate n-au ce căuta în mijlocul şoselei.
03stilp2Însuşi primarul Aurel Simionescu s-a arătat uimit, dar şi nemulţumit de existenţa stâlpului, admiţând că riscul de accidente este destul de mare. "Deocamdată, este o soluţie temporară. Dacă se va putea amenaja un sens giratoriu în jurul lui, stâlpul va rămâne pe poziţie, dacă nu, o să încercăm să găsim altă modalitate de susţinere a firelor electrice. Oricum, e destul de riscant, dacă ne gândim că s-a găsit un şofer care a intrat în plin în sensul giratoriu de la Carrefour Vărsătura, ce este destul de mare şi greu de ignorat. Iar dacă a intrat cineva în acel sens giratoriu, e foarte probabil să se întâmple accidente şi din cauza acestui stâlp", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu.
Din câte ne-a explicat primarul, reiese că proiectul de modernizare a intersecţiei respective a fost întocmit de către specialiştii Primăriei în urmă cu 7 ani, însă până în acest moment proiectul respectiv nu a fost pus în practică. Între timp, "Braicar" a montat o linie electrică pentru troleibuze, mărind astfel greutatea ce trebuie suportată de stâlpii de sprijin. Deşi troleibuzele n-au fost introduse pe traseu nici până la ora actuală, s-a decis că firele trebuie să rămână pe poziţie. Din acest motiv, datele proiectului iniţial nu mai corespundeau realităţii şi a trebuit găsită o soluţie pentru susţinerea cablurilor. La realizarea lucrării sunt implicate trei firme: "Tancrad", "Agrocons" şi "Braicar".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro