Fostul director al falimentarei SC CET SA Brăila, Stănel Necula, plecat la Oradea, unde a preluat conducerea companiei locale de termoficare, are de gestionat la noul serviciu o problemă destul de gravă: operatorul orădean "Electrocentrale" a fost penalizat cu 33 milioane de euro de Comisia Europeană în legătură cu certificatele verzi. Mai precis, producătorul de energie termică în sistem centralizat din Oradea nu a finalizat o procedură de achiziţie de certificate verzi şi de aceea a fost sancţionat. Anunţul a fost făcut ieri chiar de către ministrul Mediului, Attila Korodi: "În 2012 Electrocentrale Oradea avea definită o anumită cantitate de emisii de gaze cu efect de seră şi, ca orice companie din Europa, dacă nu se încadrează în această cantitate, trebuie să achiziţioneze certificate verzi şi să încarce tranzacţia într-o bază de date gestionată la nivel european. Compania de termoficare din Oradea nu s-a încadrat până la 25 aprilie în termenul limită cu încărcarea de date. (...) A fost penalizată cu 33 milioane euro, iar această amendă trebuie cumva gestionată", a spus Korodi.
Potrivit oficialului, urmează ca Administraţia Fondului de Mediu să trimită o decizie de impunere către Electrocentrale, pentru fiecare certificat verde cumpărat şi neîncărcat. Bineînţeles că Electrocentrale are posibilitatea să deschidă o acţiune în justiţie pentru anularea amenzii.
Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale Oradea şi fost director la "CET" Brăila, a declarat că pe adresa companiei nu a ajuns, până în prezent, nicio notificare privind o eventuală sancţiune. "La noi nu există niciun document din care să rezulte că Electrocentrale Oradea are de plătit o astfel de amendă", a declarat Necula, care a fost numit la conducerea societăţii în septembrie 2013, când l-a înlocuit pe Dragoş Gligor.
Electrocentrale Oradea a intrat în insolvenţă în august 2013, după ce acumulase datorii de peste 300 milioane lei, din care 265 milioane lei reprezentau "datorii istorice". Tot în 2013, dar în septembrie, a intrat în insolvenţă şi "CET" SA Brăila, condusă la vremea respectivă de Necula, iar ulterior s-a declarat falimentul.