Staţii Braicar şi refugii pentru pietoni, distruse în serie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Staţii Braicar şi refugii pentru pietoni, distruse în serie

• unele au fost avariate de şoferi care au “dispărut în ceaţă” după ce au făcut distrugerile • altele s-au degradat din cauza materialelor proaste cu care au fost făcute

 

Viteza nesăbuită a unora, neatenţia în conducere, graba sau alcoolul şi nepriceperea începătorilor etc. (nu vorbim, acum, de gropi şi denivelări) au condus la multe accidente rutiere. Şi, ca un făcut, la deteriorarea, smulgerea sau distrugerea mai multor dotări din staţiile Braicar. De fapt, ale Primăriei… Iar în ultima perioadă astfel de incidente au avut loc în mai multe staţii.  De exemplu, Independenţei/Şcolilor: tamponarea locului de refugiu şi distrugerea indicatorului de ocolire, cu lăsarea şi a unei lungi dâre de ulei ars pe carosabil; Calea Galaţi/Dorobanţi: se pare că un vehicul scăpat de sub control pe contrasens, cu deteriorarea gravă a staţiei; Independenţei, lângă Direcţia Agricolă: aici a fost lovit şi înclinat stâlpul de susţinere a instalaţiei fotovoltaice de semnalizare. La Independenţei/Mihai Eminescu, indicatorul de ocolire este “dispărut”, iar locul de refugiu grav avariat, ca şi cum nu era suficient (precum la Şcolilor/Independenţei) că dalele prefabricate (de foarte proastă calitate) erau deja măcinate de intemperii.

Încercând să aflăm de la riverani când şi cum s-au petrecut astfel de pagube, nimeni nu a ştiut. Cineva ne-a declarat, totuşi, mai în glumă mai în serios: “O fi vreun nebun, din ăia de la liniuţe, care a «încercat» toate staţiile…”. Nemulţumirea altui brăilean, şofer profesionist aflat acum la pensie, era argumentată, însă, cu totul diferit: La Brăila se circulă după cum îl taie capul pe fiecare şi te poţi trezi oricând şters de către un bolid al vreunui şmecher. Culmea este că asemenea indivizi sunt prinşi doar când este vreun accident cu victime, şi uite-aşa mai apare şi Brăila pe la televizor. În rest, sunt nevăzuţi, necunoscuţi. Eu cred că de unii se ştie… Ce să mai spun de cei care claxonează şi înjură în trafic, dau muzica la maximum, ori te udă de sus până jos, mai ales în staţia Concordia, atunci când plouă. Tupeu au şi cei care blochează trecerile de pietoni, intersecţiile şi zona pieţelor. Mă întreb, totuşi: oare, pe camerele video, vitezomanii şi cei care forţează intersecţiile semaforizate nu apar?! Eu zic că da…”
Iar noi adăugăm: cine şi mai ales când va remedia stricăciunile de felul celor menţionate mai sus?! Om vedea…

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro