Stagiul Internaţional de Aikido - «O reuşită» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stagiul Internaţional de Aikido - «O reuşită»

Stagiul Internaţional de Aikido, organizat timp de o săptămână la Brăila, a fost o reuşită, afirmă organizatorii, dar şi lectorii francezi şi englezi prezenţi în această perioadă în oraşul de la Dunăre.
Brăilenii s-au afirmat la cele două competiţii care s-au organizat.
"A fost o acţiune reuşită la care au participat practicanţi de Aikido din ţară şi străinătate, pe care sper să o mai repetăm. Brăilenii s-au descurcat mai mult decât onorabil, avem o medalie de bronz la europenele de Kata cu arme, un podium la juniori I la Concursul National de Randori, ceea ce înseamnă că avem sportivi care doresc să facă performanţă în Aikido", a declarat Sorin Joghiu (6 Dan), expertul brailean în Aikido.
În competiţia juniorilor I, brăileanul Ştefan Stroe a cucerit medalia de bronz la europenele de Kata cu arme apoi a reuşit aceeaşi performanţă şi la Concursul National de Randori, o competitie la startul căreia s-au aliniat 40 de practicanţi de Aikido. De altfel, la Concursul Naţional podiumul la juniori a fost adjudecat de brăileni, Gabriel Şerban fiind medaliatul cu aur, iar Alexandru Roschi medaliatul cu argint.
La finalul stagiului, sportivul brăilean cu cele mai bune rezultate de la acest stagiu, Ştefan Stroe, elev în clasa a XI-a la CN "Nicolae Bălcescu" a considerat că a fost cel mai bun an competiţional al său: "Practic Aikido de opt ani la CS Aikido Brăila, dar anul acesta am reuşit să obţin cele mai bune rezultate, cel mai valoros fiind bineînţeles locul al treilea la europenele de kata cu arme. Este un rezultat la care un aport deosebit l-au avut instructorii mei, dar şi Sorin Joghiu, expertul brăilean în Aikido", a declarat Ştefan Stroe.
Sportivul nu a uitat să menţioneze faptul că această disciplină sportivă, pe care o practică din plăcere, l-a ajutat şi în viaţa de zi cu zi.
" La Aikido ai un partener de luptă şi se învaţă elemente mult mai subtile şi mai atractive iar când descoperi subtilităţile procedeelor ai un sentiment foarte plăcut. Aikido m-a ajutat pe mine să evit anumite conflicte, dar să şi soluţionez unele situaţii dificile în viaţa de zi cu zi. Acum am centura albastră, visul meu este să o pot schimba, în timp, cu una neagră", a mai spus Stroe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro