Acum să nu credeţi că nu mai pot eu să dorm noaptea din cauză că Gheorghe Bunea Stancu şi domnii Cătălin Boboc şi Gheorghi Obreja nu au semnat nu ştiu ce acte prin care cad de acord cu privire la felul în care îşi vor împărţi caşcavalul în Brăila, din 2012 încolo, în cazul în care vor câştiga alegerile locale. Motivul pentru care aştept să văd parafată înfiinţarea USL (şi) la Brăila este că vreau să râd. Să văd cum împart băieţii trei paie la doi măgari, să îl văd pe Bunea Stancu un pic tensionat că există posibilitatea să pupe candidatura la preşedinţia CJ (a treia), dar nu pe gură, ci pe partea opusă, să văd ce franzelă va prinde Obreja de la PC pentru el şi partidul lui format din familia & vecinii lui de palier. Consider că sunt aspecte interesante, care cu siguranţă îmi vor da motive să privesc mai atent fenomenul politic de la Brăila, căci nimeni nu-i atât de nebun încât să rateze cu bună ştiinţă o comedie de reuşită.
Şi haideţi să vedem cam cum ar decurge felicitările, masa şi dansul la un eveniment atât de important cum este înfăptuirea căsătoriei între trei partide, dintre care nici unul nu vrea să îşi asume rolul de mireasă, pentru că, altfel, dimineaţă...
Cine credeţi că va lua primul cuvântul la ceremonie? Să nu spuneţi Bunea Stancu, pentru că asta ar însemna că sunteţi naivi. Eu zic că primul va vorbi Gheorghi Obreja. El va lua microfonul, se va ridica ţanţoş în picioare, va spune clasicul „Puţină linişte, vă rog!", după care va rosti prima propoziţie din discursul său: "Are cuvântul domnul preşedinte Bunea Stancu". Şi Stancu nu va vorbi mult, maxim 2 minute. Pun pariu că se va exprima la persoana întâi singular. „După cum eu am făcut....", sau „Eu am reuşit să termin câteva proiecte pentru Brăila...", iar despre USL, ca uneală politică, va aminti aşa, să nu zică Boboc şi Obreja că are ceva cu ei. Apropo de Cătălin Boboc de la PNL, va vorbi şi el. Dar nu îl va băga nimeni în seamă, cu excepţia, desigur, a liberalilor care vor fi prezenţi în sală. Boboc va încerca să mascheze faptul că va trebui să se echipeze în mireasă, încercând să mute subiectul în alt plan, făcându-l pe Cibu drept cel mai mare mincinos dintre pescarii în viaţă ai Brăilei. Iar la final, după ce sala se va fi golit de cel puţin 10 minute, va vorbi şi Gheorghi Obreja. El va profita de faptul că în sală se va afla gardianul care a păzit „selecta adunare" şi va încerca să îşi lărgească numărul de membri la PC: „Auzi, nu vrei să te înscrii în PC? Hai că, în urma negocierilor, mi-a promis domnu' Stancu că îmi dă Poliţia Locală şi chiar nu am pe cine să pun director acolo..."
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.