Stancu - de la Boli Interne la Ministerul de Interne | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu - de la Boli Interne la Ministerul de Interne

Din fericire, acest lucru are şanse extrem de reduse să se realizeze în timpul vieţii noastre, aşa că nu e cazul să ne facem griji aiurea. Dar dacă, să presupunem prin absurd, Bunea Stancu chiar ar ajunge ministru de Interne. Să zicem că planetele se vor alinia în aşa fel încât dintre toţi incompetenţii din ţara asta, postul de ministru de Interne va fi atribuit brăileanului Gheorghe Bunea Stancu. Dacă acest lucru se va întâmpla, întreaga noastră existenţă va fi dată peste cap. Şi asta din mai multe motive, din care spicuim:

1. Vom fi prima ţară din lume în care arestările sunt făcute chiar de ministrul de Interne, căci doar asta a spus Bunea Stancu că are de gând să facă: să îi aresteze pe toţi! Şi îl cred în stare pe Bunea Stancu să fie one man show în această privinţă, pentru că şi la Brăila, în calitate de preşedinte al CJ, a făcut fix acelaşi lucru: el organiza licitaţiile, el le câştiga şi tot el le contesta (la mişto, evident).

2. Dacă Bunea Stancu va ajunge ministru de Interne, după ce în prealabil a fost şef peste toţi doctorii din Brăila (inclusiv la Boli Interne), viitorul şef al Poliţiei Brăila va fi cu siguranţă un tip căruia îi place şpriţul. Am zis şpriţul, nu whisky-ul, aşa că nu mai insistaţi atâta cu Cătălin Chivu. Cel mai probabil, şef de inspectorat va fi numit un fost gestionar de aprozar, care a făcut Dreptul la FF, dar care nu a profesat niciodată. Nu-i nimic, acum va avea şansa să se afirme în carieră, să arate că miliţian te naşti, nu te faci.

3. În eventualitatea în care Bunea Stancu va ajunge ministru de Interne, interlopii din Brăila se vor înscrie de bună voie şi nesiliţi de nimeni la cursuri intensive pentru deprinderea bunelor maniere. Îşi vor vinde bmw-urile tunate şi se vor orienta către marca auto autohtonă, ca nişte cetăţeni onorabili ce tind să devină. Mai mult, pentru a contribui la decongestionarea traficului în Brăila, interlopii se vor angaja să circule minim trei zile pe săptămână (până la Casino şi retur, adică) cu autobuzul. Bine, nu îi obligă nimeni să facă aceste lucruri, căci trăim într-o ţară liberă, dar au şi interlopii atâta minte încât să îşi dea seama că mai bine se fac tocilari decât să vină Bunea Stancu de la Bucureşti, să le pună la toţi taxă de protecţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro