Stancu vrea Biserica Greacă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu vrea Biserica Greacă

Şeful Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a readus ieri în discuţie subiectul reabilitării Bisericii Greceşti "Buna Vestire". Mai exact, în cadrul şedinţei ordinare a CJ, acesta le-a explicat consilierilor că a primit o adresă oficială din partea parohiei bisericii, în care este exprimată dorinţa unei colaborări cu CJ şi Primăria Brăila, în privinţa reabilitării lăcaşului de cult. Stancu a ţinut să precizeze că din punctul său de vedere, salvarea clădirii ţine de două aspecte - predarea imobilului în administrarea Consiliului pe durata reabilitării şi împărţirea costurilor între CJ, Primărie şi Arhiepiscopia "Dunării de jos" Galaţi. "Am început discuţiile în legătură cu Biserica Greacă şi am primit astăzi hârtia de la ei. Am stat o jumătate de oră şi m-am uitat la clădirea aceea, deşi m-am aşezat puţin mai deoparte să nu cumva să se întâmple ceva, să îmi cadă vreo cărămidă în cap. M-am uitat cu atenţie, ei au nişte expertize şi un proiect tehnic din vechi. Eu o să vin oricum în faţa dumneavoastră cu gândirea pe acest proiect şi îl discutăm să facem investiţia împreună cu Primăria. Eu cred că cea mai serioasă şi corectă investiţie ar fi o treime pentru fiecare, inclusiv pentru Arhiepiscopia Galaţi. De asemenea, să vină în administraţia noastră, că altfel nu băgăm bani în ea. Adică să avem un control asupra a ceea ce facem. Să o reabilităm şi după aceea o dăm înapoi parohiei de la Biserica Greacă, să îşi facă treaba mai departe. Noi trebuie să asigurăm securitatea oamenilor care intră în biserică, pentru că ea stă sprijinită cu nişte schele. Vrem să o punem ca şi punct turistic pentru municipiul Brăila, pe harta noastră", a declarat Stancu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro