• lucrările pentru concurs pot fi trimise până la data de 12 septembrie 2025 (data poștei) pe adresa Centrului Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” Brăila, din Piața Poligon nr. 2
Centrul Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” Brăila, în colaborare cu Academia de Umor „Chira Chiralina”, organizează, în perioada imediat următoare, cea de-a XXXVIII-a ediție a Festivalului Concurs „Întâlnirea Epigramiștilor”.
Manifestarea va avea loc în perioada 3-5 octombrie 2025, la Brăila. Organizatorii au trimis, deja, pe adresele cluburilor de epigramiști din țară și din Republica Moldova invitații de participare la concurs, cei interesați de competiție urmând să trimită câte patru epigrame la temă, într-un singur exemplar, cu motto.
Tema ediției din acest an este: „MAMA ESTE NUMAI… DOUĂ” (cu „mama” vor fi trimise două epigrame, iar cu soacra alte două epigrame).
Ultima dată de expediere a lucrărilor pentru concurs este 12 septembrie 2025 (data poștei). Lucrările participanților pot fi trimise pe adresa: Centrul Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” Brăila, Piața Poligon nr. 2, municipiul Brăila. Epigramele trimise vor fi analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză, președintele Academiei de Umor „Chira Chiralina”, iar câștigătorii vor fi invitați la Brăila, unde, pe 4 octombrie 2025, vor fi premiați în cadrul unui spectacol de gală, a mai precizat managerul Centrului Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” Brăila, Emanoil Ciucașu.