Start înscrieri la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Start înscrieri la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”

• înscrierile se pot face până pe 18 mai, iar concurenții trabuie să fie din țările de pe cursul Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina • în urma preselecției, vor fi admiși maximum 30 de concurenți, care vor evolua pe scena de pe Esplanadă

 

Organizat, an de an, de Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, alături de Primăria Municipiului Brăila, pe scena de la Esplanada Dunării, Festivalul „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” a ajuns, iată, la cea de-a XVIII-a ediție.

Dotat cu premii de mii de euro, festivalul-concurs își propune redescoperirea, valorificarea și promovarea creațiilor folclorului muzical, afirmarea de noi interpreți ai genului vocal destinat, prin definiție, să sporească bogăția spirituală a tuturor locuitorilor de la Dunăre și nu numai, dar și promovarea tradiției autentice prin muzică, dans și meșteșuguri populare, accentuând, astfel, frumusețea, unicitatea fiecărei zone etnografice în parte.

Concursul se adresează soliștilor vocali și grupurilor de maximum 5 persoane care întrunesc condiția de vârstă (peste 18 ani), cu toții artiști amatori aparținând țărilor de pe cursul Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina. Imnul festivalului-concurs, „Dunăre, potecă lină”, trebuie învățat din timp de către concurenți, pentru că el va deschide și va încheia, totodată, evenimentul. În urma preselecției, vor fi admiși maximum 30 de concurenți, care vor evolua pe scena de pe Esplanadă.

Înscrierile se fac până pe data de 18 mai, pe bază de Fișă de participare, însoțită de fișiere pe suport CD sau fișiere atașate e-mail care conțin repertoriul de concurs. Acestea vor fi transmise Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Piața Traian, nr. 2, cod poștal 810153, telefon și fax +40.239.614.710, Brăila. Interpreții se vor prezenta la Festival, în exclusivitate, cu repertoriu de dragoste.

Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” este însoțit de un cec de 4.000 de euro. Vor mai fi acordate: Premiul I (2.500 euro), Premiul II (1.500 euro), Premiul III (1.000 euro), Premiul Special (500 euro) și un Premiu pentru autenticitatea costumului popular, în valoare de 500 de euro.

Festivalul-concurs se va desfășura în zilele de 22, 23 și 24 iulie 2025. În ziua de 24 iulie, va avea loc Gala de decernare a premiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro