Steaua a început cu trac în Liga Campionilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Steaua a început cu trac în Liga Campionilor

Steaua Bucureşti a învins formaţia norvegiană Stroemsgodset IF cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe stadionul Marienlyst din Drammen, în prima manşă a turului II preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Steaua s-a impus prin golul marcat de Gabriel Iancu (49).
Campioana Norvegiei a început mai bine şi şi-a creat câteva ocazii de gol, cele mai clare fiind irosite de Ogunjimi (31), al cărui şut a fost respins senzaţional de Arlauskis, şi de Storflor (36), care a trimis cu capul peste poartă.
Steaua a marcat în minutul 49, prin Gabi Iancu, care a dejucat pasul la ofsaid al apărării scandinave, şi l-a învins pe portarul Adam Larsen Kwarasey cu un şut cu boltă (49).
Arlauskis a salvat un gol ca şi făcut în final, la şutul lui Storflor (88), iar Vâlceanu a irosit o şansă uriaşă de a tranşa calificarea, în ultimele secunde, în situaţie de unu la unu cu Kwarasey (90^3). Meciul retur va avea loc pe 23 iulie, la Bucureşti, pe Arena Naţională.

Gâlcă avea aşteptări mai mari

Tehnicianul Stelei, Constantin Gâlcă, a declarat că se aştepta ca jucătorii săi să evolueze mult mai bine în prima repriză a meciului cu Stromsgodset, subliniind că aceştia s-au adaptat greu la suprafaţa artificială de joc.
"A fost un debut fericit, am început mai greu, dar a doua repriză am avut ocaziile mai clare, unde puteam să marcăm mult mai multe goluri. Nu ne-am adaptat la suprafaţa de joc, am avut şi trac de început de Champions League, mă aşteptam la un început de joc mult mai bun. Mai avem un retur şi încercăm să câştigăm şi acasă", a declarat Gâlcă la Sport.ro.

Au evoluat echipele:

Stroemsgodset: 12. Adam Larsen Kwarasey - 26. Lars-Christopher Vilsvik (16. Martin Odegaard, 85), 27. Jarl André Storbaek, 28. Marius Hoibraaten, 2. Mounir Hamoud - 8. Francisco Júnior, 20. Mohammed Abu, 14. Iver Fossum - 9. Oyvind Storflor, 75. Marvin Ogunjimi (23. Thomas Sorum, 61), 15. Flamur Kastrati (19. Gustav Wikheim, 69). Antrenor: David Nielsen.
Rezerve neutilizate: 13. Anders Gundersen - 22. Bismark Boateng, 25. Tokmac Nguen, 10. Péter Kovács.
Steaua: 24. Giedrius Arlauskis - 2. Cornel Râpă, 4. Lukasz Szukala, 33. Fernando Varela, 14. Iasmin Latovlevici - 18. Lucian Sânmărtean (97. Robert Vâlceanu, 90), 11. Andrei Prepeliţă - 22. Paul Pîrvulescu (12. Nicolae Stanciu, 58), 7. Alexandru Chipciu, 10. Cristian Tănase (căpitan) - 9. Gabriel Iancu (8. Lucian Filip, 75). Antrenor: Constantin Gâlcă.
Rezerve neutilizate: 95. Valentin Cojocaru - 26. Ionuţ Neagu, 27. Răzvan Grădinaru, 28. Claudiu Keşeru.
Arbitru: Serdar Gözübüyük; arbitri asistenţi: Davie Goossens, Patrick Langkamp; arbitru de rezervă: Jeroen Manschot (toţi din Olanda)
Cartonaşe galbene: Chipciu (15), Râpă (64), Tănase (90^2).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro