Steaua a cistigat Supercupa Romaniei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Steaua a cistigat Supercupa Romaniei

Echipa Steaua Bucuresti a cistigat Supercupa Romaniei, invingind, simbata, cu scorul de 1-0 (0-0), formatia Rapid Bucuresti, intr-un meci disputat pe stadionul National din Complexul Sportiv "Lia Manoliu".
Aflata la a saptea participare in Supercupa Romaniei, Steaua isi adjudeca pentru a cincea oara acest trofeu, in timp ce Rapid ramine cu trei trofee cistigate in cinci participari.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Daniel Oprita, in minutul 90. Balan a centrat de pe dreapta, portarul rapidist Minca a ezitat sa iasa la centrare si Oprita a inscris de la zece metri lateral stinga.
Meciul, la care au asistat 10.000 de spectatori, a fost arbitrat la centru de Alexandru Tudor, ajutat la cele doua linii de asistentii Adrian Vidan si Corneliu Fecioru, in timp ce rezerva a fost Vasile Bratu. Observatorii partidei au fost Dumitru Mihalache pentru joc si Gheorghe Constantin pentru arbitri.
Cele doua galerii au afisat urmatoarele bannere: "Trofeul este derizoriu, cuceriti-l din orgoliu", "Noni, Corsi...back to the roots", "Pentru un derbi e nevoie de doi".
Tehnicianul Cosmin Olaroiu si-a menajat o parte dintre jucatorii de baza, incepind partida cu sapte rezerve. De partea cealalta, fortat de suspendari si accidentari, Razvan Lucescu a fost nevoit sa inceapa partida cu cinci rezerve.
La pauza, fostul atacant dinamovist Ianis Zicu, aflat pe teren la incalzire, a fost chemat de galeria Rapidului pentru a scanda impotriva formatiei Steaua. Suporterii rapidisti i-au scandat numele, iar apoi au strigat impreuna cu atacantul injurii impotriva formatiei Dinamo. In minutul 87, la intrarea in teren, Zicu a fost aclamat de galeria rapidista, care i-a scandat numele. Suporterii stelisti l-au injurat si i-au scandat "Pina la moarte, esti ciine pina la moarte".
Jucatorul partidei a fost desemnat stelistul Daniel Oprita. Medaliile au fost inminate celor doua echipe de presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, iar trofeul de directorul general al reprezentantei Samsung in Romania, Jae Cheon Park. La finalul partidei, au avut loc focuri de artificii.
La premiere, rapidistul Valentin Badoi si-a luat medalia de la git si a aruncat-o inspre managerul general al Stelei, Mihai Stoica, vazind ca acesta scanda in apropiere impotriva Rapidului in momentul festivitatii. De asemenea, fundasul Cristian Sapunaru a avut o reactie violenta la adresa unor suporteri stelisti care l-au injurat cind urca spre tribuna oficiala pentru a primi medalia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro