Steaua ia avânt în Liga I | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Steaua ia avânt în Liga I

Steaua Bucureşti a învins pe Concordia Chiajna cu scorul de 4-1 (2-0), în deplasare, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal. Steaua a deschis rapid scorul, prin Alex Chipciu (6), după o pasă primită de la Andrei Prepeliţă. Campioana şi-a mărit avantajul în min. 17, dintr-un penalty transformat de Lucian Sânmărtean, după ce Nicuşor Stanciu a fost faultat în careu de Cristian Melinte. În prima repriză, Steaua a mai ratat o ocazie bună de gol, prin Adrian Popa, singur cu portarul (22).
La reluare, notează agerpres.ro,Stanciu a punctat şi el, dintr-o lovitură liberă de la circa 18 metri (50). Piovaccari, introdus la pauză de Laurenţiu Reghecampf, a ratat o situaţie foarte bună (57), dar a reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatorilor în min. 81, iar apoi a scos un penalty (faultat de Cătălin Savin), însă Stanciu l-a ratat (a apărat portarul Râmniceanu), în min. 89.
Ilfovenii au reuşit golul de onoare în prelungiri, prin grecul Emmanouil Papasterianos (90^2), la primul său gol în Liga I.
Steaua a reuşit să învingă pe Concordia pentru a doua oară în decurs de 11 zile, după 4-0 în Ghencea în data de 14 februarie. Steaua a câştigat toate cele şase partide cu Concordia din campionat, 2-1, 1-0 şi 4-0 pe teren propriu, 2-0, 6-0 şi 4-1 în deplasare.

Victorie a Timişoarei, în ciuda arbitrului

Într-un alt meci din etapa a 20-a, ACS Poli Timişoara a învins pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, în deplasare. Poli a dat lovitura pe finalul jocului, prin Florin Nanu (89), care a reluat din voleu centrarea lui Danijel Morariju, după ce medieşenii au ratat două penalty-uri.
Gaz Metan a început meciul practic în inferioritate numerică, după ce Cristian Todea a fost eliminat în chiar minutul 2 al jocului, pentru lovirea cu cotul a lui Edon Hasani, la un duel aerian.
Gazdele au fost private de un penalty în finalul primei reprize (44), când Thaer Bawab a fost agăţat în careu de Hasani. Bawab l-a lovit cu cotul pe Cristian Scutaru (53), dar arbitrul nu l-a eliminat.
Gaz Metan a primit penalty în min. 73, când Ioan Mera l-a doborât în careu pe Jasmin Trtovac, dar Bawab a executat slab şi portarul portughez Nuno Claro a apărat. Peste doar câteva minute, arbitrul Adrian Cojocaru a dictat din nou lovitură de pedeapsă pentru gazde, după ce Nicolas Gorobsov a comis henţ în careu. De data aceasta a executat Ciprian Petre, dar şi el a tras telefonat, iar Nuno Claro a apărat, devenind eroul meciului.

Rezultatele etapei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XX-a a Ligii I:
Săgeata Năvodari - FC Botoşani 1-0
A marcat: Guerra 29

Astra Giurgiu - Corona Braşov 3-0
A marcat: Papp 42, De Amorim 81, Măţel 90^2.
Oţelul Galaţi - Pandurii Târgu Jiu 1-0
A marcat: Marquinhos 50
FC Dinamo - FC Viitorul 1-2
Au marcat: Ţucudean 11 / Cioinac 80 (autogol), Larie 89 (penalti).
CFR Cluj - FC Vaslui 0-0
FC Braşov - FC Petrolul Ploieşti 1-1
Au marcat: Cr. Ionescu 90^4 (penalti) / B. Madeira 68 (autogol)
Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Universitatea Cluj 1-1
Au marcat: Constantinescu 27 / Bucşă 64
CS Concordia Chiajna - FC Steaua 1-4
Au marcat: Papasterianos 90^2 / Chipciu 7, Sânmărtean 17 (penalti), Stanciu 50, Piovaccari 80
Gaz Metan Mediaş - ACS Poli Timişoara 0-1
A marcat: Nanu 88

Clasament:

1. Steaua Bucureşti 20 14 6 0 46-13 48 puncte
2. Astra Giurgiu 20 14 3 3 48-19 45
3. Petrolul Ploieşti 20 11 8 1 30-12 41
4. Pandurii Târgu Jiu 20 10 4 6 41-24 34
5. Dinamo Bucureşti 20 9 5 6 29-18 32
6. FC Vaslui 20 8 5 6 21-15 30
7. CFR Cluj 20 7 8 5 26-21 29
8. Ceahlăul Piatra Neamţ 20 7 7 6 20-19 28
9. Gaz Metan Mediaş 20 7 6 7 23-22 27
10. Concordia Chiajna 20 7 4 9 23-28 25
11. ACS Poli Timişoara 20 7 4 9 18-24 25
12. Săgeata Năvodari 20 6 4 10 19-38 22
13. Oţelul Galaţi 20 6 3 11 22-35 21
14. FC Viitorul 20 5 6 9 15-32 21
15. FC Botoşani 20 5 5 10 17-32 20
16. FC Braşov 20 3 8 9 19-27 17
17. Universitatea Cluj 20 4 5 11 17-35 17
18. Corona Braşov 20 2 4 14 14-34 10.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro