SUPAGL deja cumpără substanţe contra ţânţarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SUPAGL deja cumpără substanţe contra ţânţarilor

• au fost alocate circa 500.000 lei pentru achiziţionarea unui prim lot de insecticide, ca să se poată interveni imediat cum se încălzeşte vremea, aşa încât ţânţarii să fie omorâţi încă din stadiul de larvă • anul trecut nu s-a procedat aşa, intervenindu-se când deja în oraş era invazie • în total, SUPAGL intenţionează să aloce, anul acesta, pentru operaţiuni de dezinsecţie şi deratizare, 2.000.000 lei, o sumă mai generoasă decât anul trecut, astfel că şi acţiunile de combatere vor fi mai multe

 

Ca să nu se mai întâmple ca anul trecut, când încălzirea bruscă a vremii, din luna mai, a fost urmată de o invazie a ţânţarilor, Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Brăila a demarat încă de acum procedura de achiziţie a insecticidului necesar pentru combaterea acestor dăunători. Astfel, SUPAGL a lansat pe sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) procedura pentru achiziţionarea de insecticide, pentru combaterea ţânţarilor şi căpuşelor, dar şi de rodenticide, pentru combaterea şoarecilor şi şobolanilor. A fost alocată suma de 572.000 lei, fără TVA, din care 490.000 lei, fără TVA, sunt pentru insecticide, iar 82.000 lei, fără TVA, pentru rodenticide. Data de deschidere a ofertelor primite de la firmele intersate să furnizeze aceste produse este 27 februarie.

“Este o primă achiziţie, pentru a putea interveni din timp, cu un tratament împotriva larvelor de ţânţari, operaţiune pe care anul trecut nu am reuşit să o facem, iar efectele s-au văzut. Astfel, vom acţiona imediat cum se încălzeşte vremea, la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai, pentru a stopa din faşă înmulţirea ţânţarilor. După ce se va stabili bugetul local pentru anul în curs, vom mai face o achiziţie de astfel de substanţe. În total, anul acesta vom aloca în jur de 2 milioane de lei (20 miliarde de lei vechi n.n.), o sumă mai mare decât anul trecut, când bugetul pentru achiziţionarea de insecticide şi rodenticide a fost de 1,5 milioane de lei”, ne-a declarat Dumitru Munteanu, directorul SUPAGL Brăila.

Cu bugetul de anul trecut, s-au făcut patru acţiuni de combatere a ţânţarilor complexe, pe raza întregului municipiu, cu substanţe împrăştiate din aer şi de la sol, plus mai multe acţiuni de mai mică amploare, doar de la sol, în parcuri şi pe faleza Dunării, în preajma unor evenimente, cum ar fi Zilele Brăilei. Cu bugetul pe care îl are în vedere în anul acesta, SUPAGL intenţionează să facă cinci acţiuni complexe, avio şi sol, plus alte câteva acţiuni ocazionale.

În ceea ce priveşte deratizările, după cum se ştie, SUPAGL are, începând de anul trecut, propria echipă care se ocupă de combaterea rozătoarelor, nemaifiind nevoie să apeleze la alte firme specializate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro