In sufletele tuturor se ascunde un surâs firav al amintirilor de ieri, un ieri bătrân, ce ne îndeamnă la visare, ne face să oftăm sau să dorim să fim din nou adolescenţi. Să simţim fluturaşi in toată fiinţa atunci când suntem în preajma unei persoane dragi, să ne căutăm timizi cuvintele, ce parcă au fugit odată cu apariţia ei. Să putem închide ochii, să visăm şi visele să devină realitate. Să pictăm mângâieri pe chipul celui iubit, să ne pierdem în oceanul timp alături de-un alt călător.
Iubirea de adolescent este cea care ne dă aripi să plutim deasupra tuturor, cea care ne promite o eternitate alături de cel drag. Adolescenţa este etapa în care cu toţii credem că putem păşi pe infinit, că putem pluti in nori de promisiuni valoroase. Cu toţii aţi fost adolescenţi, aţi trăit prima dragoste, prima apropiere trupească, prima îmbraţişare, prima bătaie a inimii, primul sărut. Insă niciunul dintre voi nu a putut explica intensitatea sentimentului de iubire, fie că e iubire adolescentină, fie ca e iubire matură. Poate pentru că iubirea e imensul ocean de magie ce ne picteaza sufletul in mii de tablouri vii. Poate pentru că iubirea este labirintul în care ne pierdem entuziasmaţi, ne impiedicăm rănindu-ne, ne întristăm simţindu-ne singuri, ne alinăm tristeţea agăţându-ne de speranţele viitorului. Sau poate pentru că atunci când suntem copii, lucrurile vin şi trec, iubirea picură sentimente ce cu timpul înfloresc. Iubirea e cea care ne face să simţim mângâierea razelor de soare, in locul mâinii persoanei dragi, iubirea e ceva care ne sopteşte povestea nopţii, iubirea e cea care ne face să zâmbim, cea care ne întristează, cea care ne hrăneşte. Să nu uităm să ne hrănim şi să-i hrănim şi pe cei dragi.
Iubirea e vitală!
