Mergi la conţinutul principal

Sute de controale, tone de produse confiscate și amenzi de peste 200.000 de lei

* acesta este bilanțul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila în perioada 1 iunie - 15 iulie * au fost oprite de la comercializare peste 2.000 de kilograme de carne de porc, carne de pasăre, făină, oțet și leuștean și au fost închise temporar, până la remedierea neconformităților, trei la firme de catering, un supermarket și un depozit alimentar * vestea bună este că în județul nostru nu mai e înregistrat niciun focar de pestă porcină sau alte boli care fac revagii în alte zonă

 

 

 

Potrivit conducerii Direcție Sanitare Verterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila, în domeniul siguranței alimentelor de origine animală și nonanimală, în perioada 1 iunie - 15 iulie au fost efectuate 234 de controale oficiale și au fost aplicate 19 amenzi în valoare totală de 199.600 lei pentru următoarele deficiențe: echipamente și spații neîntreținute corespunzător, nerespectarea condițiilor de depozitare, comercializare de produse alimentare cu termen de valabilitate expirat, neîntocmirea programului de autocontrol. Totodată, au fost confiscate 87,9 kg produse alimentare și au fost emise cinci 5 Ordonanțe de Suspendare a Activității (trei la firme de catering, una la un supermarket și una la un depozit alimentar).

„În vederea eliminării riscurilor directe și indirecte asupra sănătății umane, s-a intervenit în timp util în notificările de alertă și informative transmise prin sistemul i-RASFF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje) și prin sistemul AAC (Asistență și Cooperare Administrativă), un număr total de șapte notificări, fiind gestionate următoarele tipuri de riscuri: contaminare microbiologică a produselor alimentare și hranei pentru animale (Salmonella spp. tipizată Salmonella Infantis), prezență ADN porcine în parizer cu carne de pasăre, carne porc contaminată cu virusul PPA. De asemenea, au fost oprite de la comercializare, fiind reținute oficial de către inspectorii DSVSA Brăila, produse alimentare neconforme în cantitate de 2.187,53 kg carne porc, carne pasăre, făină, oțet și leuștean”, a mai precizat dorectorul DSVSA Brăila, dr. Costică Peltea.

 

 

Controale și pentru prevenirea bolilor care fac ravagii în alte județe

DSVSA Brăila anunță că, la nivelul județului nostru, nu mai sunt înregistrate cazuri de Febră aftoasă, Pesta micilor rumegătoare, Pestă porcină africană, Influență aviară sau rabie, boli deosebit de periculoase, care au decimat efectivele de animale din alte județe ale țării.

În perioada 1 iunie - 15 iulie 2025, inspectorii DSVSA au desfășurat activități specifice (care vizează păstrarea indemnității teritoriului județului Brăila sub raportul bolilor infecto-contagioase și apărarea sănătății publice), activități reprezentate de efectuarea a sute de controale oficiale.

Astfel, în domeniul sănătății și bunăstării animalelor au fost efectuate 580 controale oficiale. Este vorba de controale efectuate în trafic împreună cu reprezentanți ai IPJ Brăila, verificarea activității Circumscripțiilor Sanitare Veterinare Concesionate din județul Brăila, controale în exploatații profesionale de animale (ferme), controale în exploatații nonprofesionale de animale, adăposturi pentru animale, cabinete medicale veterinare, puncte farmaceutice veterinare, unități prelucrare SNCU, centre de colectare, ferme acvacultură, mijlocitori animale. Cu acest prilej, au fost aplicate 14 amenzi în valoare totală de 16.800 lei și 17 avertismente. Neconformitățile identificate de inspectorii DSVSA au fost: vânzarea de animale fără documente sanitare veterinare și nerespectarea prevederilor legale privind eliberarea produselor medicinale veterinare.

În tot acest timp, au fost adoptate ample măsuri pentru prevenirea apariției Febrei aftoase, Pestei micilor rumegătoare, Pestei porcine africane și Influenței aviare, care sunt și la această oră în vigoare. Din fericire, până la această dată, pe teritoriul județului Brăila nu evoluează niciun focar de boală dintre cele menționate, nefiind semnalat niciun caz de îmbolnăvire.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro