Tâlharii de la Făurei au fost trimişi în judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlharii de la Făurei au fost trimişi în judecată

Relu Ştefan, Adrian Ştefan, Mitică Ştefan şi Giorgian Ivan, din oraşul Făurei, indivizi certaţi cu legea, pentru capturarea cărora a fost necesară intervenţia în forţă a poliţiei, la mijlocul lunii martie a. c., au fost trimişi în judecată din ordinul prim-procurorului Aurică Avram, de la Parchetul Judecătoriei Făurei. Din noiembrie 2008 şi până în martie 2009, cei de mai sus au ţinut sub teroare cetăţenii din Făurei, fiind autorii mai multor furturi şi tâlhării comise în oraş.

Acuzarea precizează că, în ziua de 2 noiembrie 2008, numitul Matei Parnică însoţit de membrii familiei sale ţigăneşti şi de şoferul lor Gabriel B., s-au deplasat la Făurei, la domiciliul rudelor, respectiv inculpatul Mitică Ştefan. Împreună cu Mitică, se aflau Elena, nevastă-sa, fiii acestora, Relu şi Adrian, precum şi fiica lui Parnică, Anca. Anca iniţiase o relaţie de concubinaj cu Relu, vărul ei, astfel că tatăl sosise la Făurei ca s-o ia acasă. Inevitabil, după ce s-au cinstit, rudele s-au luat la bătaie. Mitică Ştefan i-a lovit pe alde Parnică cu bâtele, apoi i-a închis în casă, sechestrându-i. Le-a permis să plece abia pe la ora 21.00, în timp ce Anca a mai zăbovit trei zile. Bătăuşii au recunoscut săvârşirea faptelor, dar au precizat că au cumpărat-o cu 2.000 de lei, după obiceiul ţigănesc, pe Anca, de la tatăl ei şi că acesta a refuzat să restituie banii. Oamenii legii precizează că familia Ştefan le-a reţinut rudelor şi autoturismul cu care veniseră.

În seara zilei de 1 februarie 2009, fraţii Relu şi Adrian Ştefan, împreună cu numitul Giorgian Ivan, au jefuit casa de pe strada Florilor nr. 21, din Făurei, unde nu locuia nimeni, iar pe 5 februarie pe cea de pe strada Nisipuri 33. Câteva zile mai târziu, Cristina P., de 82 de ani, a sesizat poliţia, după ce a fost atacată în propria casă, ameninţată cu moartea şi deposedată de suma de 4.800 de lei. Oamenii legii au descoperit că autorii au fost aceiaşi de mai sus. În seara zilei de 9 martie 2009, precizează anchetatorii, bandiţii au întrerupt alimentarea cu curent electric şi au rupt firul de la telefonul victimei, ca să nu poată sesiza poliţia, după care au dat buzna în casă şi au luat-o la bătaie, cerându-i banii. Ţiganii au reuşit să găsească poşeta în care bătrâna îşi ţinea agoniseala şi au sustras-o. Mai înainte, însă, au bătut-o şi i-au pus perna pe faţă, mai-mai s-o omoare. Pe 12 martie 2009, poliţiştii au descins în forţă la domiciliile tâlharilor, trei dintre aceştia fiind ulterior arestaţi preventiv, pentru furt, tâlhărie şi sechestrare de persoane.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro