Târg de Carte organizat în premieră la Brăila, pe strada Mihai Eminescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Târg de Carte organizat în premieră la Brăila, pe strada Mihai Eminescu

• mai multe edituri îşi vor expune cărţile, în căsuţele de lemn puse la dispoziţie de Primărie, în perioada 3 - 7 septembrie • brăilenii amatori de lectură vor putea asista, trei seri la rând, şi la concerte de muzică uşoară, blues şi jazz • tot în această lună, Primăria mai organizează Festivalul Florilor, în Parcul Monument, dar şi un Festival al Dulciurilor, tot pe strada Mihai Eminescu

 

Căsuţele de lemn folosite de Zilele Brăilei la Târgul Meşterilor Populari de pe faleza Dunării au fost mutate pe strada Mihai Eminescu, la capătul dinspre Piaţa Traian, acolo unde se va desfăşura, în perioada 3 - 7 septembrie, Târgul de Carte. Este prima manifestare de acest gen organizată de Primăria Brăila, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”. Deschiderea oficială va avea loc luni, 3 septembrie, la ora 11.00.

Vor participa editurile Cununi de Stele, Cartex, Istros, Nemira, Saeculum, Proilavia, Torent Press, Tritonic, Shiva Books, Vivaldi, precum şi papetăriile Panimis, Spectrum şi Temptis.

Târgul de Carte va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 20.00. De asemenea, timp de trei zile, începând cu orele 18.30, vor avea loc concerte de muzică uşoară, blues şi jazz. Astfel, marţi, 4 septembrie, vor concerta Magda Duţu şi Dan Music Band. Pe 5 septembrie, vor cânta cei de la Chroma Project, iar pe 6 septembrie trupa Antic.

Pe parcursul acestei luni, brăilenii vor fi invitaţi şi la alte evenimente organizate de Primărie. Astfel, în perioada 7 - 9 septembrie, centrul de interes se va muta în Parcul Monument, acolo unde se va desfăşura Festivalul Florilor. Ca de obicei, va fi o expoziţie de flori cu vânzare dar şi o mulţime de manifestări artistice, ce vor culmina cu spectacolele în aer liber oferite de Teatrul Masca din Bucureşti.

În weekend-ul următor, mai exact în perioada 13 - 16 septembrie, aglomeraţia se va întoarce pe strada Mihai Eminescu, unde va avea loc, tot în premieră la Brăila, un Festival al Dulciurilor. Şi-au confirmat deja participarea peste 30 de producători de dulciuri din Brăila şi Galaţi. Evenimentul este dedicat în principal copiilor, însă cu siguranţă nici adulţii nu vor putea rezista tentaţiilor dulci de pe tarabele participanţilor la târg. Cei mici vor avea ca bonus şi spectacole stradale ce vor avea loc pe parcursul celor trei zile, între orele 17.00 şi 19.00. Personaje de basm, costumate în zâne, spririduşi şi uriaşi pe picioroange vor interacţiona cu copiii prezenţi, oferindu-le o atmosferă de-a dreptul feerică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro