"Tancrad", avertizată de Primărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Tancrad", avertizată de Primărie

Firma "Tancrad" a fost avertizată de Primăria Brăila să nu mai repete "figura" de luni după-amiază, când a turnat asfalt în intersecţia B-dul Cuza cu Str. 1 Decembrie 1918, după o ploaie destul de serioasă. "În momentul respectiv, am fost anunţat despre lucrarea aceea şi le-am cerut să se oprească. Nu au apucat să toarne decât o porţiune, fiindcă răsturnaseră asfaltul din maşină înainte de a începe ploaia şi au trebuit să-l împrăştie. Celelalte decupaje pe care le pregătiseră le-au lăsat pentru astăzi (ieri n.n.). Oricum, acum câteva ore am verificat dacă porţiunea realizată pe ploaie a făcut priză suficientă şi, din câte se pare, nu sunt probleme. De altfel, dacă amorsa folosită este corespunzătoare, asfaltul se prinde chiar dacă este umezeală. Important este să nu se pună pe un loc unde bălteşte apa", ne-a explicat, ieri, Vasile Trandafir, responsabilul cu starea străzilor din municipiu. Potrivit acestuia, "Tancrad" Galaţi este la prima abatere de acest gen. "Ei lucrează bine, în general. Situaţia de luni a fost o excepţie care, sper, nu se va mai repeta", ne-a mai spus Trandafir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro