Tasările şi avariile se ţin lanţ pe strada Griviţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tasările şi avariile se ţin lanţ pe strada Griviţei

• zilele trecute, doar ce se pusese un strat nou de asfalt peste o denivelare, când a apărut din nou o ditamai groapa, în acelaşi loc • de vină ar fi, de data asta, o fisură apărută la o conductă de apă • scuza principală a tasărilor repetate apărute pe Griviţei este solul slab, care nu rezistă la traficul greu • există, însă, voci, inclusiv ale unor specialişti, care spun că de vină ar fi şi calitatea slabă a lucrărilor, provocată de lipsa personalului calificat şi a diriginţilor de şantier competenţi

 

De câtva timp, pe strada Griviţa se execută lucrări de reabilitare a zonelor unde au apărut tasări ale carosabilului. Firma constructoare este Tehnologica Radion din Bucureşti, cea care a derulat contractul de investiţii în urmă cu câţiva ani, iar acum trebuie să asigure garanţia lucrării.

Zilele trecute, în apropiere de piaţa Concordia, doar ce se aşternuse stratul de asfalt peste o porţiune cu semne vădite de  lăsare a străzii, când a apărut din nou o ditamai groapa plină cu apă. Despre cauza avariei am obţinut detalii de la şeful de şantier şi reprezentant al firmei amintite, inginerul Florea Brânceanu, şantierist cu ştate vechi în diverse zone ale ţării: Centrala Nucleară de la Cernavodă, reţele de distribuţie a gazului metan, celebra IMUAB etc. “Totul a pornit de la o  fisură de un milimetru apărută  iniţial în branşamentul sub formă de T al unei conducte de apă de doi ţoli. Evident că, în timp, apa a lucrat, într-un sol şi aşa foarte dificil şi instabil, iar inevitabilul s-a produs. Acum, după circa trei  zile de intervenţii în condiţii foarte dificile şi fără oprirea apei, credem că am făcut o lucrare trainică, însă  este şi un alt aspect, şi anume circulaţia cu utilaje şi autovehicule foarte grele, gen tiruri, trailere pe strada Griviţa”, ne-a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, inginerul Brânceanu.

În timpul lucrărilor, am putut remarca o organizare de şantier destul de bună, neînsoţită însă şi de prezenţa măcar a unui agent care să asigure fluidizarea circulaţiei auto foarte intense şi cu destui tupeişti şi vitezomani prin zona avariei. În aceste condiţii, oricând se putea întâmpla un accident grav!

 

“Dăm vina pe structura solului, în loc să ne uităm la calitatea lucrărilor!”

În general, despre toate tasările apărute pe strada Griviţa s-a spus că au fost cauzate de structura solului, care ar fi instabil şi ar ceda destul de repede sub traficul intens. Există, însă, şi opinii diferite despre cauzele şi efectele acestor probleme apărute foarte des pe strada respectivă. Acestea spun că nu este adevărată scuza că terenul din zona străzilor Şcolilor şi Griviţei, spre Calea Călăraşi ar fi cu o structură diferită şi instabilă, din moment ce, înainte de a se trece la reabilitarea carosabilului, ar fi trebuit făcut un studiu geologic. “Dacă un astfel de studiu evidenţia posibile necazuri, de ce s-a aprobat investiţia?”, se întreabă scepticii.

“Am avut, ca inginer la Consiliul Judeţean, zeci de lucrări în judeţ şi oraş, de-a lungul a câteva decenii, neapărând asemenea probleme. Este adevărat, alta era calificarea forţei de muncă, de la proiectare şi până la execuţie. Atunci erau specialişti care urmăreau şi îndrumau cu maximă exigenţă şi zilnic, fiecare lucrare. Este vorba de acei diriginţi de şantier ce constituiau puntea de legătură dintre proiectant, constructor şi beneficiar. Cu toate acestea existau situaţii când şantieriştii îi corectau pe arhitecţi şi proiectanţi, totul rezolvându-se din mers şi fără supărare. De exigenţa proverbială a IGSIC, ITM, ITFS şi a Băncii de Investiţii nici nu mai vorbim. Plus, CTC-ul... Mă rog, azi avem manageri de proiect şi lucrăm cu cine se mai poate”, ne-a spus Alexandru Dumitrescu, un cunoscător al domeniului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro