Taxele notariale pentru apartamentele din judeţ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taxele notariale pentru apartamentele din judeţ

În primul episod al acestui material v-am prezentat preţul de listă la notari al apartamentelor din municipiul Brăila şi vă spuneam că se cunoaşte o fragilă stagnare a preţurilor pentru apartamente, mai cu seamă la cele din zona ultracentrală, în paralel cu o scădere a preţului la apartamentele cu 4 camere. În această ediţie vă prezentăm listele pentru restul apartamentelor din oraşele şi comunele judeţului, urmând ca în viitoarele ediţii să continuăm cu taxele aferente caselor şi terenurilor din municipiu şi judeţ. Noile evaluări vor intra în vigoare din februarie şi sunt valabile pe primul semestru al anului.

Potrivit Codului Fiscal, Camerele notarilor publici îşi actualizează, de obicei o dată pe an, chiar în luna ianuarie, expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile, care vor fi comunicate la direcţiile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Astfel, la solicitarea Camerei Notarilor Publici, Corpul Experţilor Tehnici din România (CETR) Filiala Brăila a reactualizat preţurile de referinţă pentru imobile ce pot face obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, preţuri în funcţie de care vor fi încasate taxele notariale de timbru. De subliniat că regula noilor evaluări este următoarea: chiar dacă cetăţenii vor vinde sau vor cumpăra case şi terenuri cu preţuri ce nu se vor încadra, din diverse motive, în limitele prevăzute în noua listă, taxarea tranzacţiilor la notariat se va face în funcţie de preţurile informative conţinute în documentul pus la dispoziţia notarilor. Totuşi, trebuie subliniat că apartamentele care beneficiază de lucrări interioare deosebite sau care asigură un confort locativ superior, vor avea valori mai mari. De altfel, preşedintele CETR - Filiala Brăila, Ana Maria Grămescu, semnatarul expertizelor predate notarilor locali, poate efectua şi expertize individuale. Dar regula de aur care se aplică este unică: preţul final va reflecta calităţile de negociatori ale celor doi parteneri de tranzacţie.
Trebuie precizat însă că valorile de listă se modifică în anumite marje în funcţie de etaj sau vechimea imobilului. Astfel, pentru apartamentele din blocurile cu 4 nivele, situate la etajele 3 şi 4, se recomandă diminuarea valorilor de listă cu 15% pentru apartamentele de la nivelul 4 şi 8% pentru cele de la nivelul 3. În cazul blocurilor cu 10 etaje, diminuarea este de 20% pentru apartamentele situate la etajele 9 şi 10, şi de 15% pentru cele de la etajele 7 şi 8. Tot cu 15% este diminuată şi valoarea apartamentelor situate la ultimele 2 etaje din blocurile cu 7 şi 8 nivele. (Vom reveni)

CLICK AICI pentru a vedea EVALUAREA APARTAMENTELOR din mediul rural

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro