Tenis: Un început de an cu retrageri surprinzătoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tenis: Un început de an cu retrageri surprinzătoare

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a fost nevoită să se retragă din turneul de la Brisbane (Australia), din cauza unei probleme medicale, la fel ca şi deţinătoarea trofeului, rusoaica Maria Şarapova, ocupanta locului 4 în ierarhia WTA, relatează agerpres.ro.

Merge la Sydney

„Nu este nimic grav. Am făcut un RMN şi s-a constatat că nu este nimic îngrijorător. Dar este vorba, totuşi, de o inflamaţie. Am nevoie doar de câteva zile de odihnă", a declarat Halep. „Am avut probleme la tendonul lui Ahile, în august şi septembrie, iar apoi nu am mai simţit nimic. Însă acum au trecut deja două săptămâni de când durerea a revenit. Credeam că sunt pregătită să joc aici, să încep anul la Brisbane, însă nu cred că pot juca un meci întreg. Consider că este mai important să fiu pregătită şi să iau o scurtă pauză", a adăugat a doua jucătoare a lumii.
Reprezentanta ţării noastre este încrezătoare, însă, că va putea participa săptămâna viitoare la turneul de la Sydney. „Da, intenţionez să merg la Sydney. De fapt, mâine o să plec acolo", a precizat românca.

Supărarea altor sportive

La rândul ei, Maria Şarapova a explicat că s-a accidentat în timpul unei şedinţe de pregătire şi, din precauţie, a decis să declare forfait la Brisbane. „M-am accidentat la antebraţ în timpul unui antrenament, în urmă cu câteva zile şi a trebuit să mă retrag, din precauţie, ţinând cont că Openul Australiei începe în scurt timp. Acesta era un eveniment special pentru mine, fiind campioana en titre. Sunt însă încrezătoare că îmi voi revedea fanii de la Brisbane anul viitor", a spus rusoaica.
Maria Şarapova şi Simona Halep vor fi înlocuite pe tabloul principal cu Margarita Gasparyan şi Ysaline Bonaventure, în calitate de „lucky losers", precizează WTA pe site-ul oficial. În urma retragerii reprezentantei României, principala favorită a turneului de la Brisbane a devenit spaniola Gabrine Muguruza, numărul 3 mondial şi finalistă anul trecut la Wimbledon. Jucătoarea Sarra Errani, locul 20 WTA, a criticat decizia unor sportive de a se retrage înainte de a lua startul la unele turnee, făcând un comentariu acid pe contul ei de Twitter, pe care site-ul sportevai.it l-a legat de anunţul Simonei Halep că nu va participa la Brisbane. „Câte tablouri are de gând să mai strice? Ca să ştiu", a declarat jucătoarea în vârstă de 28 de ani, pe Twitter, „referindu-se mai mult la Halep". Supărarea Sarei Errani vine din faptul că, în cazul în care Şarapova şi Halep nu şi-ar fi anunţat participarea la acest turneu, italianca ar fi putut beneficia de un traseu favorabil. Însă, în condiţiile actuale, ea a fost nevoită să joace în primul tur cu o favorită, elveţianca Belinda Bencic, locul 14 WTA şi a şaptea favorită, în faţa căreia a cedat în primul tur, cu scorul de 1-6, 2-6.

Serena, accidentată

Coincidenţa a făcut ca, pe acest fundal, jucătoarea de tenis Serena Williams, nr. 1 WTA, să-şi anunţe, la rândul ei, retragerea, din cauza unei accidentări la genunchi din meciul cu Jarmila Wolfe (Australia Gold), programat ieri în grupa A a Cupei Hopman de la Perth.
Serena, condusă cu 7-5, 2-1, a decis să nu mai continue partida, după ce primise îngrijiri medicale. Luni, liderul mondial a renunţat la meciul ei cu Elina Svitolina (Ucraina), din cauza unei inflamaţii la genunchi.
Williams a refuzat să-şi anunţe retragerea din competiţie: „„Nu am luat nicio decizie. Voi vedea zi cu zi ce se va întâmpla"„. Serena se pregăteşte în vederea participării la Australian Open, unde atacă a 22-a sa victorie într-un Grand Slam.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro