Tenismena Andreea Georgia Crăciun - locul al treilea la naţionalele de sală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tenismena Andreea Georgia Crăciun - locul al treilea la naţionalele de sală

Tenismena brăileană a intrat în calificări, însă adversarele ei din cele două tururi nu s-au prezentat şi a intrat pe tabloul principal de 32 de jucătoare.
Aflată abia în primul an la această categorie de vârstă, Crăciun a învins-o în două seturi, 6-3, 6-3, în primul tur pe favorita numărul trei, Bianca Mihăilescu din Govora, în cel de-al doilea meci a trecut lejer, 6-0, 6-0, de Anca Rusu din Baia Mare, iar în turul al treilea a învins-o cu 6-3, 6-3 pe constănţeanca Andrada Surdeanu.
Cu toate că pornea ca favorită în semifinale, Crăciun nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a pierdut 4-6, 1-6 disputa cu Ilona Ghioroaie din Piteşti.
"Sunt foarte mulţumit de evoluţia ei. Crăciun putea lejer să ajungă în finală dacă nu avea trac, pentru că adversara ei din semifinale a fost mai slabă valoric decât cea din primul tur pe care toată lumea o vedea în finală. La 10 ani şi jumătate a obţinut locul al treilea, ceea ce este foarte important pentru cariera ei", a declarat antrenorul Gheorghe Goleanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro