Terapie prin artă şi culoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Terapie prin artă şi culoare

• lucrările în tehnica quilling sunt realizate de 24 de tineri, cu vârste între 7 şi 18 de ani, de la Căminul Speranţa

 

Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, de la ora10.00, la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă va avea loc vernisajul expoziţiei “Terapie prin artă şi culoare”. Manifestarea este organizată de Asociaţia de Binefacere Diaconia, în colaborare cu Quilling by Monica şi cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Brăila.

Potrivit informaţiilor furnizate de Emanoil Ciucaşu, managerul Casei de Cultură, în cadrul expoziţiei vor putea fi admirate lucrările realizate în tehnica quilling de 24 de tineri, cu vârste între 7 şi 18 de ani, de la Căminul Speranţa.

“Copiii au lucrat cu mult entuziasm, pe parcursul unui an, călăuziţi de gândul că, într-o bună zi, lucrările lor vor face obiectul unei expoziţii, unde vor fi admirate de cât mai mulţi oameni”, a precizat. Emanoil Ciucaşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro