Terasa fostului patron al Clubului “Velvet”, demolată de pe faleza Dunării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Terasa fostului patron al Clubului “Velvet”, demolată de pe faleza Dunării

• este vorba despre terasa amenajată pe vremuri de firma “Matteo”, care în ultima vreme a aparţinut firmei “Lavelir” SRL, a lui Iura Dobrev, patronul clubului “Velvet” • după cum se ştie, acesta a fost încarcerat pentru proxenetism, şi a murit de infarct în Penitenciarul Galaţi, în urmă cu doi ani • Primăria a încercat încă din vara anului trecut să demoleze terasa respectivă, însă nu a reuşit deoarece obiectivul fusese pus sub sechestru de judecători • între timp, situaţia juridică s-a clarificat, iar autorităţile au emis un nou ordin de demolare • cei care deţin în prezent firma lui Iura Dobrev s-au conformat şi au început demolarea, de câteva zile • Primăria îi avertizează pe toţi patronii de terase care nu se află în legalitate că vor păţi la fel

 

Fosta terasă de pe faleza Dunării a firmei “Matteo”, care în ultimii ani fusese preluată de SC “Lavelir” SRL - o societate comercială a afaceristului brăilean Iura Dobrev, acuzat de proxenetism şi mort în Penitenciarul Galaţi, în septembrie 2015 - este în prezent demolată, ca urmare a unei somaţii formulate de Primăria Brăila. După cum v-am mai informat, autorităţile locale au încercat să demoleze respectiva terasă încă din vara anului trecut, atunci când au fost evacuate încă două astfel de stabilimente care funcţionau ilegal - fosta terasă “Mioriţa”, de lânga moara Violatos, şi o altă terasă de lângă Baza Nautică. Terasa lui Iura Dobrev nu a putut fi demolată însă astă vară, din cauza situaţiei juridice încurcate în care se afla. Reprezentanţii Primăriei ne explicau la vremea respectivă că obiectivul se află sub sechestru, în cadrul unui proces juridic aflat pe rol. Între timp, din câte se pare, situaţia s-a clarificat, iar actualii patroni, urmaşii lui Iura Dobrev, au fost notificaţi, săptămâna trecută, printr-o adresă semnată de viceprimarul Alexandru Jantea, că trebuie să elibereze urgent spaţiul de pe faleză. Le-au fost oferite două alternative: fie îşi demolează terasa în regie proprie, fie intervine Primăria, cu angajaţii săi, iar la final operaţiunea va fi decontată de “Lavelir” SRL. Administratorii firmei somate au preferat să îşi strângă lucrurile cu forţe proprii, astfel că, de la sfârşitul săptămânii trecute, ei au început demolarea terasei. Alegerea pare una logică, fie şi prin prisma faptului că sunt de recuperat multe obiecte metalice care pot fi folosite pentru amenajarea altei terase sau măcar pot fi valorificate la fier vechi.

Primarul Marian Dragomir ne-a declarat, ieri, că demolarea acestei ultime terase care funcţiona fără autorizaţie pe faleza Dunării trebuie să fie privită ca un avertisment foarte serios de toţi proprietarii de terase de pe raza municipiului. “Funcţionarea unor astfel de obiective nu va fi permisă decât dacă întrunesc toate reglementările legale. În momentul de faţă, nu mai avem nicio terasă pe faleză aflată în ilegalitate. Există, totuşi, una în curs de demolare, undeva în cartierul Viziru”, ne-a spus edilul-şef.

Întrebat dacă în locul teraselor demolate de pe faleză urmează să fie amenajat altceva, primarul Dragomir ne-a declarat că deocamdată nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Cert este că pe faleza Dunării vor funcţiona şi în acest sezon estival mai multe terase al căror spaţiu a fost adjudecat, anul trecut, în cadrul unor licitaţii organizate de Primărie. Acestea vor avea în ofertă inclusiv mici preparaţi pe grătar, însă reprezentanţii Primăriei dau asigurări că fumul nu va mai fi o problemă, deoarece toate grătarele vor fi dotate cu coşuri de fum.

 

Acţiunea împotriva teraselor ilegale a început, în forţă, anul trecut

Reamintim că, anul trecut, la sfârşitul lunii august, Primăria a demolat, prin intermediul angajaţilor Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală, o terasă care ocupa de ani de zile, atât vara cât şi iarna, domeniul public, în zona Bazei Nautice de la capătul străzii Vadul Spitalului. Câteva săptămâni mai târziu, autorităţile locale au forţat familia Cloşcă să îşi demoleze terasa amenajată lângă fosta moară Violatos, care funcţiona fără autorizaţie de foarte mult timp. La vremea respectivă, primarul Marian Dragomir declara că astfel de acţiuni sunt doar începutul unui proces de durată prin care se urmăreşte aducerea în legalitate a tuturor agenţilor economici, indiferent cine sunt aceştia. “Susţin dezvoltarea afacerilor locale, dar acestea trebuie să se desfăşoare cu respectarea prevederilor legale care presupun încheierea unor contracte de concesiune sau închiriere a domeniului public, obţinerea autorizaţiei de construcţie, plata taxelor şi a utilităţilor către furnizori şi obţinerea tuturor avizelor de funcţionare. Nu am nicio plăcere să semnez dispoziţii de demolare a teraselor amplasate ilegal, dar pentru a avea un oraş frumos şi curat trebuie să luăm măsuri radicale. Toţi cei aflaţi în situaţii similare trebuie să înţeleagă că ocuparea domeniului public sau privat al municipiului Brăila se face doar în mod legal”, spunea primarul Dragomir, la începutul lunii septembrie 2016.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro