Teroarea şoarecilor de câmp | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Teroarea şoarecilor de câmp

Invazia de şoareci de câmp, care a afectat până în prezent mai multe judeţe din zona de sud a ţării, dar şi de prin Moldova, începe să se facă simţită şi pe câmpurile brăilene. "Am observat, în ultima vreme, şi pe terenurile mele o prezenţă tot mai numeroasă a rozătoarelor. Sunt porţiuni unde a început să se cunoască faptul că populaţia de şoareci este mai mare decât de obicei. Sincer, mă îngrijorează acest fapt. Cunosc ce s-a întâmplat în judeţul Călăraşi, unde invazia de rozătoare a provocat pierderi foarte mari, şi sper că Brăila va fi ferită de o astfel de calamitate", ne-a declarat Marcel Cucu, fermier din zona comunei brăilene Viziru şi secretar general al Alianţei Naţionale a Agricultorilor. Acesta spune că se va adresa conducerii Direcţiei Agricole Brăila pentru adoptarea rapidă a unor soluţii menite să stopeze din timp o posibilă invazie a rozătoarelor.
În urmă cu câteva zile, Traian Cişmaş, directorul Direcţiei Agricole, ne declara, însă, că în judeţul Brăila nu se constată o creştere necontrolată a populaţiei de rozătoare şi că nu este nevoie să se acţioneze cu substanţe de combatere. Asta în contextul în care, la nivel naţional, a izbucnit un adevărat scandal între agricultori şi reprezentanţii asociaţiilor de vânători. La solicitarea agricultorilor, România a importat, din Ungaria, Redentinul, o substanţă destinată combaterii şoarecilor de câmp. În opinia vânătorilor, însă, aceasta este extrem de toxică, iar folosirea ei ar duce la decimarea nu doar a şoarecilor ci şi a altor specii sălbatice. "Chiar şi oamenii sunt în pericol, o cantitate de Redentinul cât o aspirină fiind suficientă pentru a omorî un adult", spun reprezentanţii asociaţiilor vânătoreşti, care au făcut un memoriu către Ministerul Agriculturii, pentru interzicerea folosirii acestei substanţe.
"Pe teritoriul judeţului Brăila nu se va folosi aşa ceva, pentru că nu este cazul. S-au făcut evaluări în teren şi nu s-a constatat o invazie de rozătoare, cum a fost cazul în alte judeţe", a dat asigurări directorul Cişmaş.
În situaţia în care agricultorii încep să observe pe terenurile arabile o înmulţire a şoarecilor, aceştia ar putea să solicite tot mai insistent, însă, adoptarea unor măsuri radicale împotriva dăunătorilor. "Ceva trebuie făcut dar, bineînţeles, măsurile trebuie adoptate în funcţie de prevederile legilor în vigoare. Nu putem să afectăm vânatul, dar nici să lăsăm şoarecii să ne distrugă culturile. Dintre două rele va trebui să o alegem pe cea mai puţin rea", ne-a mai declarat agricultorul Marcel Cucu. Acesta a ţinut să adauge că inclusiv în locuinţa sa din Viziru are probleme din ce în ce mai mari din cauza şoarecilor. "Lângă casa noastră se află un centru de depozitare a cerealelor. Vreau să vă zic că au început să ne intre şi în casă, nu numai în anexele gospodăreşti. S-au înmulţit extrem de mult, n-am mai văzut aşa ceva de foarte mult timp", a spus Cucu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro