Tineri prinşi în timp ce jucau barbut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tineri prinşi în timp ce jucau barbut

În ziua de 10 martie, în jurul orei 16.30, un echipaj al Jandarmeriei în cooperare cu o patrulă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, au depistat un grup de şapte persoane în timp ce participau la un joc de noroc, altul decât cele autorizate potrivit legii. Persoanele în cauză, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani, au primit sancţiuni contravenţionale în conformitate cu art.2 din Legea 61/ 1991 republicată, în cuantum de 2.500 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro