Şi după ce am citit această ştire în Obiectiv, m-am gândit aşa, într-o doară, de ce parlamentarii brăileni nu or fi acceptat să meargă la testări, la Bucureşti, în data de 18 septembrie. O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că „Mensa" nu a spus că le decontează parlamentarilor drumul, şi nici de diurnă nu am auzit să se facă vorbire. Pun refuzul parlamentarilor pe motive care ţin de bani (mai ales de lipsa lor din această afacere), şi nu pe faptul că ei s-au temut să nu se facă de râs, descoperindu-se IQ-uri subunitare, ca să zic aşa, adică sub 100.
Privind pozele parlamentarilor brăileni, pot zice că toate emană calupuri consistente de inteligenţă, că avem de a face clar cu nişte genii în viaţă. Din punctul meu de vedere, un top al celor mai inteligenţi parlamentari brăileni, top care, desigur, nu poate fi decât subiectiv, arată în felul următor. Pe locul al treilea, deputata PNL Diana Tuşa. Ea chiar este deşteaptă, bre, din moment ce a dus-o capul să dea naştere unui copil abia după ce a stat un an în Parlament, prinzând ditamai indemnizaţia de mamă, de 40 de milioane de lei, dacă nu greşesc. În plus, Tuşa îşi va petrece jumătate din mandatul de deputat acasă, departe de obositoarele şedinţe din plen. Pe locul al doilea îl văd detaşat pe senatorul PSD Ion Rotaru, care rupe zidurile cu privirea-i de om inteligent foc. Rotaru îmi pare, de exemplu, de două ori mai deştept decât colegul lui, Mihai Tudose, pentru că reuşeşte să ia fix acelaşi salariu fără să facă mai nimic. Nici măcar să spună prostii în conferinţele de presă nu e nevoie, are cine să se facă de baftă în interiorul PSD Brăila. Iar pe locul întâi, eu, unul, îl văd detaşat pe deputatul PDL Viorel Balcan, care a dovedit de nenumărate ori că îl duce mintea. Mai ales la prostii şi la învârteli.