Mâine, de la ora 18.00, la Muzeul Brăilei are loc lansarea broşurii "Tradiţii şi obiceiuri din judeţele Brăila şi Sibiu", realizată în urma derulării proiectului omonim în perioada 25 august - 8 septembrie, de elevii clasei a VIII-a A de la Şcoala "Mihai Eminescu".
Coordonatorii proiectului sunt profesoara Marioara Bălan de la Şcoala "Mihai Eminescu" şi muzeograful Brânduşa Ilie de la Muzeul Brăilei. Cu aceeaşi ocazie se va vizona şi filmul realizat în cadrul proiectului. Vor susţine alocuţiuni: prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, prof. Adrian Simion, inspector de limba română şi prof. Evelina Dumitraşcu, directorul Şcolii "Mihai Eminescu".
La final va avea loc un program cu specific folcloric susţinut de Corul "Armonia" şi elevi ai Liceului de Artă "Hariclea Darclee".
