Trafic cu vize la consulatul francez de la Moscova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trafic cu vize la consulatul francez de la Moscova

Consulatul francez de la Moscova a descoperit ca cel putin trei dintre angajatii sai faceau trafic cu vize, a anuntat, marti, o sursa diplomatica, citata de AFP.
Cei trei agenti "primeau bani" pentru a reduce termenul emiterii vizelor, procedura care dureaza din ce in ce mai mult in Rusia, din cauza numarului mare de solicitari, a afirmat sursa citata.
Suma pe care o cereau depasea de cinci pina la zece ori pretul pentru eliberarea vizei, care este de 60 de euro, potrivit unei surse diplomatice franceze.
Ambasada Frantei a refuzat sa comenteze oficial aceste informatii.
"Consulatul le-a cerut celor trei sa-si dea demisia deoarece exista suspiciuni de coruptie la adresa lor", a precizat sursa citata, continuind ca o "ancheta interna este in curs de desfasurare".
"Nu stim citi agenti sint implicati", a cotinuat sursa.
In Rusia, termenul pentru obtinerea unei vize de la consulatul francez este de doua-trei saptamini. In 2005, numarul vizelor eliberate a fost de 272.000, cu zece la suta mai mare decit in 2004 si de doua ori mai mare decit in 2000.
Serviciile consulare "nu mai pot face fata" acestei "cresteri exceponentiale", iar Parisul analizeaza masurile necesare reglementarii situatiei.
Franta este statul care a elibererat cele mai multe vize in Rusia, in 2005.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro