Trei ani de puşcărie pentru etnobotanice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei ani de puşcărie pentru etnobotanice

Condamnat la 3 ani închisoare, un brăilean specializat în traficul cu etnobotanice, care fusese dat în urmărire naţională, a ajuns la puşcărie. În baza mandatului de executare a pedepsei, poliţiştii de la Biroul Investigaţii Criminale au efectuat mai multe descinderi şi l-au săltat pe traficantul Liviu Roadecincu. În "afacerea" cu droguri, acesta nu lucra singur, ci împreună cu alţi trei indivizi, marfa fiind livrată de un bucureştean, angajat la firma de coletărie "Fun Courier". În urmă cu un an, reţeaua a fost destructurată de DIICOT Brăila, traficanţii fiind prinşi în flagrant şi arestaţi.
Sâmbătă, poliţişti de la Biroul Urmăriri al Seviciului de Investigaţii Criminale au acţionat pentru depistarea persoanelor pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Judiciariştii au efectuat trei descinderi domiciliare la locuinţele persoanelor urmărite în temei legal şi l-au depistat şi încarcerat pe Liviu Roadecincu, din Brăila. "Pe numele acestuia Judecătoria Brăila a emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Reţeaua de traficanţi de etnobotanice a fost anihilată de procurorii DIICOT Brăila, în decembrie 2012. Patru tineri distribuiau plantele cu efecte psihoactive pe raza municipiului Brăila, marfa fiind depozitată chiar la domiciliile acestora. Unul dintre traficanţi avea un adevărat laborator acasă, el ocupându-se de tratarea şi ambalarea produselor. Marfa era livrată de un membru al grupării, bucureştean, care era angajat la firma de coletărie "Fun Courier". Traficanţii au fost prinşi în flagrant de procurorii DIICOT Brăila şi poliţişti de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Brăila. Brăilenii Liviu Roadecincu (30 de ani), Georgian Lungu (25 de ani) şi bucureştenii Constantin Sebastian Lemnaru (25 de ani) şi Alexandru Vrabie (25 de ani), au fost reţinuţi pe ordonanţă de procurorii DIICOT Brăila pentru infracţiunile de asociere într-un grup pentru săvârşirea de infracţiuni, constând în procurarea, tratarea şi vânzarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiuni comise în formă continuată. Cei patru tineri au fost duşi în faţa magistraţilor Judecătoriei Brăila, care în ziua de 5 decembrie 2012 au admis propunerea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a membrilor grupării.

Etnobotanice vândute în centrul oraşului

În vara anului trecut, gruparea infracţională a ajuns în atenţia poliţiştilor, care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Liviu Roadecincu vindea etnotanice în zona centrului istoric al municipiului. Pe fir au intrat procurorii DIICOT Brăila, care, în urma anchetei, au stabilit că în activitatea de procurare şi comercializare a drogurilor erau implicate şi alte persoane. Potrivit anchetatorilor, din grupul infracţional făceau parte Alexandru Vrabie, cu rol de procurare, tratare şi vânzare de etnobotanice şi Liviu Roadecincu, având rol de procurare a produselor de la primul inculpat, ambalare şi vânzare a acestora în Brăila. Un alt membru al grupării, precizau anchetatorii, era Sebastian Lemnaru, zis "Sebi", angajat al firmei de curierat "Fun Courier". Acesta asigura transportul şi livrarea coletelor cu etnobotanice către ceilalţi membri ai grupării, care le revindeau în Brăila. Liviu Roadecincu procura substanţele de la Bucureşti, în urma cercetărilor stabilindu-se că furnizorul era inculpatul Alexandru Vrabie. Liviu primea etnobotanicele prin firma de coletărie "Fun Courier", un angajat al firmei, respectiv "Sebi", livrând coletele cu droguri. Într-una din zile, inculpatul Liviu Roadecincu a mers la Bucureşti, după ce a stabilit cu Alexandru Vrabie să realizeze o nouă tranzacţie cu o cantitate importantă de etnobotanice, însă planurile le-au fost date peste cap de anchetatori, care i-au săltat pe traficanţi. La începutul acestei luni, toţi membrii grupării infracţionale au fost condamnaţi la câte 3 ani închisoare de judecătorii Curţii de Apel Galaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro