Trei persoane rănite pe DN 23. Şoferul care a provocat accidentul este cercetat pentru vătămare corporală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei persoane rănite pe DN 23. Şoferul care a provocat accidentul este cercetat pentru vătămare corporală

• conducătorul auto, de 29 de ani, originar din Focşani, a lovit din spate maşina unui bărbat din comuna Siliştea

 

Accident cu trei răniţi pe Drumul Naţional 23. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în seara zilei de joi, 13 iulie, în jurul orei 18:00, un conducător auto în vârstă de 29 de ani, din municipiul Focşani, judeţul Vrancea, conducea autoturismul pe DN 23, în afara municipiului Brăila, când a fost implicat într-un eveniment rutier. Focşăneanul nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de vehiculul din faţa sa, condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna brăileană Siliştea şi l-a lovit pe acesta în partea din spate.

“În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a trei pasageri cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea”, precizează sursa citată.

Doi dintre răniţi se aflau în maşina focşăneanului, iar al treilea, în vârstă de 20 de ani, era pasager în autoturismul brăileanului din comuna Siliştea.

Conducătorii auto implicaţi în accidentul de pe DN 23 au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Brăila i-au întocmit conducătorului auto din Focşani dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro