Trofeul concursului "Virtuozii" a plecat la Focşani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trofeul concursului "Virtuozii" a plecat la Focşani

* la finalul concursului, Casa Tineretului a găzduit două concerte extraordinare, care au extaziat publicul *

Trofeul concursului "Virtuozii" a fost câştigat în acest an de David Lefter, din Focşani, care a obţinut punctajul maxim de la toţi membrii juriului. El a concurat la Grupa a II-a, secţiunea B. David are doar 10 ani, iar în seara Galei, la Casa Tineretului, a oferit din nou publicului mostre de talent şi tehnică. Preşedintele juriului din acest an a fost conf. univ. dr. Viniciu Moroianu, pianist concertist şi cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Din juriu au mai făcut parte: Ioana Maria Lupaşcu - pianist concertist, Adriana Burcă, Mircea Bogatu şi Mircea Petrescu, profesori la Liceul de Artă şi Şcoala de Arte. Concursul "Virtuozii" se află la ediţia a -IV-a şi a fost organizat de Şcoala de Arte "Vespasian Lungu" şi Consiliul Judeţean.
Ultima seară a concursului s-a încheiat cu concertele extraordinare susţinute de Ioana Maria Lupaşcu şi Viniciu Moroianu. Ioana Maria Lupaşcu a interpretat "Concertul Patetic" de Franz Liszt, concert decoperit chiar de ea în urmă cu câţiva ani şi interpretat în premieră în România. Mesajul puternic şi sensibil al compoziţiei, cu teme dramatice despre viaţă şi moarte, a ridicat sala în picioare. S-a aplaudat minute în şir. La final, a mai oferit un bis cu două bijuterii muzicale despre dragoste, din creaţia compozitorului iranian Shaheen Farhat. Apoi a urmat un spectacol în toată regula, concertul solistului Viniciu Moroianu, ceva cum rar se poate vedea pe scenele României. Interpretul "vorbea" cu pianul şi reuşea să ofere cele mai sensibile şi puternice trăiri. Publicul a fost extaziat de superba interpretare, solistul a fost ovaţionat, iar în final a mai interpretat partea a II-a din Sonata op. 27 nr. 1 în Mi bemol Major, de Beethoven. Cele două recitaluri au fost susţinute cu sprijinul Orchestrei Teatrului "Nae Leonard" din Galaţi, conduse de dirijorul Mircea Holiartoc.
La finalul competiţiei, pianista Ioana Maria Lupaşcu, solistă a Filarmonicii din Ploieşti, elevă a marelui pianist Lazar Berman, şi pianistul Viniciu Moroianu au oferit reporterilor noştri interviuri ce vor fi publicate în zilele următoare.

75 de premii la Concursul "Virtuozii"

La Concursul "Virtuozii" din acest an s-au oferit 75 de premii, din care 15 premii I, 21 premii II, 23 premii III şi 14 menţiuni. S-a acordat şi o menţiune specială. La Grupa I - secţiunea A, Premiul I l-au luat: Carla Maria Stan, Florin Bîrlog, Angelina Elena Enache, Sabina Ioana Smadu, iar la secţiunea B a obţinut Premiul I Eva Hurmuzache. La Grupa a II-a - secţiunea A, pe primele locuri s-au situat: Emil Codruţ Dore, Dafina Trufaş, Alexia Arina Chera, Filip Ghiura, Victor Emanuel Prister, Ştefan Marinică Sandu, Lucian David Roşu. La această grupă s-au acordat Premiul III şi menţiune pentru muzică românească lui Andrei Auraş Grigore. La Grupa III - secţiunea A Premiul I l-a luat Ştefan Claudiu Chelbosu, iar la secţiunea B a luat Premiul I Bertha Satnoianu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro