Chiar dacă stă acasă, făcând gaură în canapeaua din sufragerie, Diana Tuşa încearcă să dea senzaţia că este conectată la evenimentele care se întâmplă în România, că lucrează pentru popor. Astfel, Tuşa, dimpreună cu penibilul fost ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, a anunţat din propria bucătărie, în timp ce curăţa doi cartofi pentr-un piure, că propune înfiinţarea unei comisii care să ancheteze cauzele care au condus la tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Căci e cunoscut faptul că atunci când treburile merg prost în ţara asta, mai înfiinţăm o comisie. Mie puţin îmi pasă de comisiile şi comitetele care se vor înfiinţa pentru a analiza ce s-a întâmplat în Maternitatea Giuleşti. Şi asta pentru că oricâte anchete s-ar face nu va fi combătută cauza principală care a dus la moartea bebeluşilor. Să cauţi două asistente prin spital în spatele cărora să arunci vina mi se pare destul de previzibil şi la îndemână. Dar să faci ceva pentru ca jegurile de spitale din ţara asta să nu mai fie anticamere ale morţii reprezintă o sarcină pe care nimeni nu şi-o va asuma.
Aşa că rămân la părerea mea că demersul deputatului Diana Tuşa este pe cât de oportunist, pe-atît de inutil. Fiind nevorbită de mai bine de şase luni, fără apariţii în presa locală şi centrală, Tuşa s-a băgat şi ea în seamă discutând pe marginea nenorocirii naţionale de la Maternitatea Giuleşti. Că să se facă, să se dreagă, să se ancheteze, să se investigheze, de parcă asta ar risipi misterul care planează asupra tragediei. Mai degrabă Tuşa şi-ar fi spus părerea, de exemplu, cu privire la temperaturile ridicate din ultimele zile, care fac impractibile sporturile de iarnă în Brăila, în această perioadă. Era interesant să aflăm ce soluţii are Tuşa în mânecă pentru o mai bună fluidizare a pârtiei de schi de la Chiscani, care este deja disputată de zeci, dacă nu cumva chiar sute de investitori străini.