Tuşa - tu şa, eu călăreţ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tuşa - tu şa, eu călăreţ

Nu ştiu, dar până să devină deputat, Diana Tuşa era niţel mai suportabilă. Felul în care ea vopsea balansoare la orele amiezii te determina să treci peste faptul că vorbeşte în dodii, că spune nişte enormităţi mai mari decât datoria publică făcută de prea-priceputul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu.

Revenită din concediu postnatal, Diana Tuşa încearcă să revină în terenul unde se joacă meciul politic, să îşi aducă aminte brăilenii că şi ea este deputată. Aşa că nu întâmplător madam Tuşa o face pe analistul politic, spunând că PNL nu ar trebui sub nicio formă să se alieze din nou cu PDL, cum au insinuat unii din tabăra portocaliilor. "În niciun caz noi nu avem ce căuta alături de un partid corupt, alături de un partid incompetent. Am spus-o clar şi am să o mai spun de câte ori va fi nevoie", a afirmat Diana Tuşa, cu aerul unui bulibaşă care dă verdicte irevocabile.

Este evident că Tuşa porneşte de la premisa că PNL este un partid de neprihăniţi. Un partid care în viaţa vieţii lui politice nu a băgat mâna până la claviculă în banii publici, care a guvernat ţara asta doar în interesul cetăţenilor. Logic, un astfel de partid nu se poate înhăita cu nişte jnapani puşi pe căpătuială (cazul celor de la PDL), care devalizează bugete, care au transformat ţara într-un SRL pe care sunt la un pas de furnică să îl falimenteze. Are dreptate madam Tuşa, PNL nu are ce căuta lângă un partid corupt şi incompetent, ca PDL-ul. Tocmai de aceea PNL s-a orientat către PSD (atât pe plan naţional, cât şi pe plan local, la Brăila), care este un partid format din oameni cu coloană vertebrală, cinstiţi şi cu obraz, pe care ţara se poate bizui. Da bre, PSD este un veritabil aliat în aceste vremuri nenorocite în care cu greu mai găseşti pe cineva corect la minte şi la suflet. Domnii Cătălin Voicu, Viorel Hrebenciuc, Marean Vanghelie sau Adrian Năstase reprezintă cea mai bună garanţie că lucrurile stau întocmai, că PSD este acum cu totul şi cu totul alt partid.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro