Tudose și trabantul. O scrisoare compromisă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tudose și trabantul. O scrisoare compromisă

Cine a avut răbdarea și curiozitatea să urmărească declarațiile lui Liviu Dragnea din conferința de presă de după ședinta CEx a PSD de luni, cred că nu mai are niciun dubiu: liderul social democrat se simte încolțit. Iar că se teme, a reieșit, pe de o parte, din incoerența și lipsa de fermitate cu care a răspuns jurnaliștilor, iar pe de alta, din siguranța cu care Tudose i s-a adresat în timpul întâlnirii: „Nu renunț la restructurarea Guvernului, o voi prezenta la sfârșitul lunii”. De ce? „Pentru că nu pot să fac performanță cu un trabant”, referindu-se, evident, la incompetenții pe care Dragnea și i-a impus în primele eșaloane din ministere.

Acum, ce să spun... contre din astea între Dragnea și Tudose au mai fost... și, aparent, au câștigat, pe rând, când unul, când altul. Aparent. Căci, în realitate,  s-a dovedit că, până acum, la orice zvâcnire, Tudose s-a lovit frontal de zidul construit temeinic de baroni în jurul atoatestăpânitorului lider. Până acum. Luni, n-a mai fost așa. Cel puțin din afară, asta s-a văzut: chiar dacă Tudose nu se bucură de susținere totală din partea greilor din PSD, șandramaua lui Dragnea se clatină. Neîndoielnic. Practic, luni, a început pe față lupta pentru putere în PSD. Și asta pentru că, luni, pentru prima dată, baronii n-au mai făcut scut în fața marelui șef, nu au mai îngenuncheat slugarnic să-i pupe mâna.

Normal, la acest moment e greu de anticipat finalul - într-un partid atât de imprevizibil și cu atâtea interese meschine, e greu să prevezi sfârșitul unui asemenea joc. Însă scrisoarea lui Nicolae Bădălău, numărul doi în PSD, spune multe: „Pas cu pas, partidul nostru a ACCEPTAT suspendarea democrației interne, iar acest lucru a fost o eroare. (...) Credibilitatea și eficiența guvernării le putem câștiga doar prin renașterea democrației interne (...)”.

Cu alte cuvinte, Bădălău et company - că nu vă închipuiți că și-a asumat singur această scrisoare - s-au cam săturat de dictatura lui Dragnea. O dictatură pe care din interes au acceptat-o mai bine de un an, dar care, într-un final, pentru ei nu a adus foloasele mult așteptate - influență totală, bani, imunitate. Pentru asta l-au apărat pe "Daddy", că doar nu vă închipuiți că i-au înghițit atâtea fițe fiindcă e un lider capabil, frumos și deștept. Propriul interes îi face acum să strângă rândurile și să i se împotrivească, nu teama de sondaje, nu nemulțumirea alegătorilor, nu promisiunile neonorate, nu bătaia de joc în care a fost pus în practică programul de guvernare, nu disperarea străzii. Un an întreg au ignorat cu nonșalanță totul. Iar dacă legile Justiției ar fi trecut până acum, Dragnea ar fi rămas "cel mai iubit dintre pământeni". Cu toată împotrivirea lui Tudose, care, cel puțin declarativ, pare tot mai îngrijorat când vede cum zi de zi i se mai dezmembrează puțin "trabantul".

"Renașterea democrației interne”, "care să asigure eficiența guvernării" - asta cere Bădălău în scrisoare. Frumos, foarte frumos! Numai că, iată cum vede el asta: „Primului ministru trebuie să-i fie asigurat un cadru intituțional pentru discutarea sistematică, regulată și transparentă a politicilor guvernamentale cu conducerea colegială a PSD. Este cazul să fie pus în aplicare statutul partidului, iar Biroul Pemanent Național, al cărui membru de drept este și primul ministru, trebuie întrunit săptămânal. (...)".

Eu nu știu ce înțelegeți voi din paragraful acesta, dar pe mine nu mă duce gândul decât la faptul că, prin această revoltă, greii PSD nu vor face altceva decât să încerce să-l transfere pe Tudose de sub poala lui Dragnea sub poala lor.

Categoric, influența lui Dragnea până acum asupra Guvernului (și nu numai) s-a dovedit a fi una malignă, dar oare frăția baronilor e soluția? Ca măsură de criză, da. Dar pe termen lung... eu aș băga mâna în foc că nu. Dar mâinile mele, ca și ale tale, sunt legate câtă vreme PSD deține majoritatea. Și nu se vor dezlega până la viitoarele alegeri. Iar atunci... sper să vă amintiți cât mai mulți prin ce hârtoape v-a plimbat psd-ul cu trabantul zi de zi, ani de zile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro