Ultimul film din seria Twilight va avea un final diferit de cel al cărţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ultimul film din seria Twilight va avea un final diferit de cel al cărţii

Potrivit revistei Entertainment Weekly, Melissa Rosenberg, scenarista filmului, a imaginat un alt final pentru această peliculă, diferit de cel din carte, cu ajutorul romancierei Stephenie Meyer.
Într-un interviu acordat aceleiaşi publicaţii, Robert Pattinson s-a declarat surprins de felul în care se vor încheia pe marele ecran aventurile personajelor din "Twilight" - Bella (Kristen Stewart), Edward (Robert Pattinson) şi Jacob (Taylor Lautner). "Când am citit scenariul, am sărit brusc în sus. A trebuit să recitesc ultimele pagini. Noul deznodământ face dreptate celui din carte", a declarat actorul britanic, preferând să păstreze suspansul.
"Scenariul a fost scris în mod sigur de cineva care are mult respect pentru această serie de romane", a spus şi Kristen Stewart.
Săptămâna trecută, regizorul Bill Condon ceruse, prin intermediul aceleiaşi publicaţii, fanilor francizei "Twilight" să respecte viaţa privată a actorilor Kristen Stewart şi Robert Pattinson. Într-o perioadă în care presa continuă să publice articole despre aventura actriţei americane cu regizorul Rupert Sanders, Bill Condon a ţinut să reamintească spectatorilor faptul că există o linie foarte clară între rolurile actorilor de pe marile ecrane şi vieţile personale ale acestora.
La sfârşitul lunii iulie, Kristen Stewart a transmis o declaraţie publică în care şi-a cerut scuze că l-a înşelat pe Robert Pattinson, cu care are o relaţie de trei ani.
Aventura actriţei americane cu Rupert Sanders, regizorul cu care a colaborat la filmul "Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător/ Snow White and the Huntsman", a avut loc cu puţin timp în urmă, a precizat o sursă citată de people.com. Regizorul britanic Rupert Sanders este căsătorit cu modelul Liberty Ross. Cuplul are doi copii - Skyla şi Tennyson.
Stewart şi Pattinson au apărut împreună, recent, la Comic-Con 2012 şi păreau fericiţi împreună. Ei au făcut şi câteva glume cu această ocazie, vorbindu-le jurnaliştilor despre scenele de dragoste pe care le-au filmat pentru seria "Amurg/ Twilight".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro