Un şofer fără permis a fugit de poliţişti, însă nu poate fugi şi de judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un şofer fără permis a fugit de poliţişti, însă nu poate fugi şi de judecată

un brăilean de 25 de ani a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere • tânărul a fost depistat în trafic pe data de 24 iunie, iar poliţiştii i-au făcut semn de oprire, numai că el a luat-o la goană • poliţiştii au pornit în urmărire, iar şoferul s-a oprit la un moment dat şi chiar el a spus că nu are permis

 

Tânăr trimis în faţa instanţei pentru conducere fără permis de conducere. În iunie, un brăilean de 25 de ani a fost depistat în trafic, numai că el nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi a luat-o la fugă. Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea lui, iar şoferul a decis că este mai bine să se oprească. S-a stabilit că nu avea permis de conducere şi că abia îşi cumpărase maşina.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.D., în vârstă de 25 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În rechizitoriul procurorului de caz s-a reţinut faptul că, în data de 24 iunie 2020, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, aflaţi în exercitaea atribuţiilor de serviciu, au desfăşurat activităţi specifice de patrulare şi control trafic rutier în zona Şoseaua de Centură Brăila. La ora 16.45, s-a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism marca “Volkswagen Passat”, care se deplasa dinspre Şoseaua Buzăului către Calea Călăraşilor. “Conducătorul autoturismului menţionat nu a oprit la semnalul organelor de poliţie şi a mărit viteza de deplasare, context în care echipajul de poliţie a plecat în urmărirea acestuia, punând în funcţiune semnalele luminoase şi acustice. Pe Calea Călăraşilor, vizavi de depoul de tramvai «Braicar», conducătorul autoturismului a oprit pe partea dreaptă a sensului de mers, iar de la volan a coborât inculpatul, care s-a legitimat. Totodată, acesta le-a spus poliţiştilor că nu posedă permis de conducere”, au stabilit procurorii.

În urma interogării bazei de date, membrii echipajului de poliţie au constatat că cele afirmate de inculpat se confirmă, întrucât acesta nu figura în sistemul de evidenţă a persoanelor posesoare de permis de conducere.

În autoturism, pe bancheta din dreapta faţă, a fost identificat martorul M.C., iar asupra acestuia a fost identificată o borsetă neagră, în interiorul căreia a fost găsit un pachet de ţigări ce conţinea substanţe vegetale, de culoare verde, ce au fost ridicate de organele de poliţie, fiind direcţionate către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila pentru efectuarea de cercetări.

Inculpatul a fost testat pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Serviciul Rutier Brăila a reconfirmat faptul că inculpatul nu figurează ca deţinător de permis auto pentru nicio categorie de autovehicule.

Martorul C.A., pe numele căruia era înmatriculat autoturismul depistat, a confirmat faptul că, în data de 22 iunie, îi vânduse inculpatului, fără a întocmi acte de vânzare - cumpărare şi că nu ştia că acesta nu are permis de conducere.

Ulterior depistării, a fost perfectat contractul de vânzare - cumpărare al autoturismului, încheiat între martor şi concubina inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro